Guvernul analizează dacă va mai calcula accizele după cursul BCE, care permite...

Guvernul analizează dacă va mai calcula accizele după cursul BCE, care permite scăderea taxării

0
DISTRIBUIȚI

calculator

Formula cu care va fi calculată valoarea accizelor anul viitor este încă în analiză la nivelul unui grup de lucru, a declarat ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, nedorind să precizeze dacă accizele vor mai fi calculate după cursul valutar redus anunţat de BCE, care permite un nivel mic de accizare, scrie Mediafax. Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat un curs de referinţă de 4,4093 lei/euro pentru 1 octombrie 2014, acest indicator al cursului, folosit de către Guvern la calcularea accizelor, fiind acum cu 0,88% mai mic decât cel anunţat anul trecut, de 4,4485 lei/euro. Dacă accizele vor fi calculate în continuare pe baza cursului anunţat de BCE, atunci nivelul acestora ar trebui să fie mai mic începând cu anul viitor.

Anul acesta, Guvernul a luat în considerare pentru accize cursul BCE din 2012, deoarece era mai mare decât cel din 2013 care trebuia folosit în mod normal, şi a adăugat cea mai mare rată a inflaţiei, cea din septembrie 2013. Astfel, accizele au fost plătite la un curs de 4,73 lei, cu 30 de bani peste nivelul anunţat de BCE. Acum, întrebat ce se va întâmpla pentru anul viitor, ministrul Finanţelor a evitat să precizeze dacă Guvernul se va mai raporta la cursul BCE, care ar permite un nivel scăzut de accizare începând cu anul viitor. „Faptul că acciza are mod de calcul cursul de la 1 octombrie nu înseamnă că ea intră în vigoare de la 1 octombrie. Avem un grup de lucru care analizează mai multe versiuni şi, în momentul în care ei vor definitiva modul de calculare al accizei, dacă va rămâne în vigoare sau nu, vom anunţa, dar ea intră în vigoare de la 1 ianuarie. Deci, noi trebuie să avem această formulă definitivată cel târziu până în momentul în care vom face bugetul pe 2015”, a spus Petrescu.

Jurnaliştii au încercat totuşi să afle dacă metoda de calcul se va baza în continuare pe cursul anunţat miercuri de BCE, mai mic decât cel de la 1 octombrie 2013 şi valabil pentru acest an, ceea ce ar înseamna că accizele de anul viitor vor fi mai mici, sau i se „pare normal” să fie folosit un curs artificial precum cel utilizat în acest an. „Eu pot să comentez pe măsuri pe care le voi lua, pe care le-am luat, acesta este cursul accizei. Nu am nimic de comentat în momentul de faţă referitor la cursul actual al accizei, decât că lucrăm cu un grup de lucru şi e posibil un alt mod de calculare sau poate să rămână acelaşi”, a răspuns Petrescu. Ministrul a mai fost întrebat de jurnalişti cum explică faptul că nu se ştie la această dată modul de calcul şi cursul, având în vedere faptul că Guvernul se prezintă ca fiind unul „predictibil”, dar şi de această dată ministrul a evitat să dea un răspuns tranşant.

„Nu este adevărat.


Repet, această acciză, dacă se schimbă modul de calcul – nu am zis că se schimbă – ar intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015. Da, evident, trebuie să avem o formulă de calcul înainte de acea dată, cu cât de mult timp înainte, pentru a avea o dezbatere publică normală. Faptul că este legat de cursul de la 1 octombrie nu înseamnă că trebuie să avem o metodă de calcul de la 1 octombrie”, a spus Petrescu.

Acum, întrebat ce se va întâmpla pentru anul viitor, ministrul Finanţelor a evitat să precizeze dacă Guvernul se va mai raporta la cursul BCE, care ar permite un nivel scăzut de accizare începând cu anul viitor. „Faptul că acciza are mod de calcul cursul de la 1 octombrie nu înseamnă că ea intră în vigoare de la 1 octombrie. Avem un grup de lucru care analizează mai multe versiuni şi, în momentul în care ei vor definitiva modul de calculare al accizei, dacă va rămâne în vigoare sau nu, vom anunţa, dar ea intră în vigoare de la 1 ianuarie. Deci, noi trebuie să avem această formulă definitivată cel târziu până în momentul în care vom face bugetul pe 2015”, a spus Petrescu. Jurnaliştii au încercat totuşi să afle dacă metoda de calcul se va baza în continuare pe cursul anunţat miercuri de BCE, mai mic decât cel de la 1 octombrie 2013 şi valabil pentru acest an, ceea ce ar înseamna că accizele de anul viitor vor fi mai mici, sau i se „pare normal” să fie folosit un curs artificial precum cel utilizat în acest an.

„Eu pot să comentez pe măsuri pe care le voi lua, pe care le-am luat, acesta este cursul accizei. Nu am nimic de comentat în momentul de faţă referitor la cursul actual al accizei, decât că lucrăm cu un grup de lucru şi e posibil un alt mod de calculare sau poate să rămână acelaşi”, a răspuns Petrescu.

Ministrul a mai fost întrebat de jurnalişti cum explică faptul că nu se ştie la această dată modul de calcul şi cursul, având în vedere faptul că Guvernul se prezintă ca fiind unul „predictibil”, dar şi de această dată ministrul a evitat să dea un răspuns tranşant.

„Nu este adevărat. Repet, această acciză, dacă se schimbă modul de calcul – nu am zis că se schimbă – ar intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015. Da, evident, trebuie să avem o formulă de calcul înainte de acea dată, cu cât de mult timp înainte, pentru a avea o dezbatere publică normală. Faptul că este legat de cursul de la 1 octombrie nu înseamnă că trebuie să avem o metodă de calcul de la 1 octombrie”, a spus Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.