STENOGRAME în dosarul retrocedărilor: Hrebenciuc spunea că trebuie să discute cu Ilie...

STENOGRAME în dosarul retrocedărilor: Hrebenciuc spunea că trebuie să discute cu Ilie Sârbu „să-l calce pe cap” pe şeful Romsilva

2
DISTRIBUIȚI

ilie sarbu la pressalert live (3)

Deputatul Viorel Hrebenciuc îi spunea lui Dan Bengescu, referitor la cele peste 43.000 de hectare de pădure retrocedate, că trebuie să discute cu Ilie Sârbu (foto) „să-l calce pe cap” pe directorul Romsilva, pentru că nu respectă sarcinile trasate de el, potrivit DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a şase persoane, printre care Dan Bengescu şi judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole, că Viorel Hrebenciuc îi spunea lui Bengescu, într-o întâlnire din august 2014, că trebuie să discute cu Ilie Sârbu pentru a-l „călca pe cap” pe Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, pentru că acesta a refuzat să respecta sarcinile trasate de Hrebenciuc privind punerea în posesie pentru unele terenuri.

„Viorel Hrebenciuc: …? …? Acuma să-l folosesc pe Ilie Sârbu. Să-l calce pe cap… …?”, potrivit referatului procurorilor.

În acelaşi context, notează anchetatorii, discutând despre punerea în posesie a terenurilor din localitatea Brusturoasa, Hrebenciuc i-a spus lui Bengescu: „Pot face presiuni pe ăia acolo, că nu ştiu ce, merge în şedinţă peste ei”.

„Viorel Hrebenciuc: Eu mâine după-amiază la patru jumate vorbesc încă o dată… la Bacău. Să văd dacă au primit vreun semnal. Şi dacă n-a primit, te trimit la Crăciunescu să-i spună Crăciunescu că ştie că ai avut o discuţie şi-i spune exact ce are de făcut. Ai înţeles?

Bengescu Dan: Da.

V.H.: Adică, o lucrăm…

B.D.: Aşa.

V.H.: Aşa.

B.D.: Haideţi să vă spun…? … Gata, deci n-a promis nimic, a zis că-mi rezolvă ei. Şi săptămâna trecută l-a sunat pe Sorin…? … Dă-i drumul înainte, nu-ţi mai contestă nimic.

V.H.: …? … Sau cum?

B.D.: Ai înţeles? Nu-ţi mai contestă, stai liniştit. Ne ocupăm de tot. Şi de Sibiu ne ocupăm noi, tot”.

DNA mai arată că, „având în vedere că promisiunile lui Viorel Hrebenciuc nu au dus la rezolvarea imediată a «problemei», având în vedere şi problemele penale ale acestuia dintr-un alt dosar, în interiorul grupului au apărut persoane care au dobândit un rol important, precum inculpaţii Iacob Sorin Ioan, Mătăşel Ioan zis Nelu, Kadas Iosif, Bocan Claudiu Octavian, Olari Aurel, Poenaru Jănică sau Poteacă Andrei”.

Anchetatorii au mai arătat că „inculpaţii au înţeles că pentru a avea rapid câştig de cauză trebuie să acţioneze la nivelul conducerii de vârf a Romsilva, motiv pentru care, pe diferite căi, s-a încercat influenţarea directorului acestei instituţii, inculpatul Crăciunescu”.

„Spre exemplu inculpatul Bengescu Dan discută cu inculpatul Viorel Hrebenciuc despre posibilitatea influenţării lui Crăciunescu prin intermediul suspectului Ilie Sârbu. Inculpaţii Iacob şi Kadaş afirmă că s-au deplasat personal la biroul lui Crăciunescu şi acesta le-a promis o rezolvare favorabilă, iar inculpatul Poenaru Jănică a apelat la cunoştinţele sale din ministere pentru a găsi o «cale bătută» pentru discuţie privată cu inculpatul Crăciunescu Adam.”

Procurorii mai arată că „sub protecţia şi pretextul unor mandate de reprezentare date de suspectul Sturdza, inculpaţii au efectuat orice fel de demers, inclusiv nelegal, pentru atingerea scopului grupului (dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă)”.

„Periculozitatea acestora rezultă şi din modul concret de acţiune, de faptul că nu au limite, iar pentru atingerea scopului grupului au fost dispuşi şi au încercat să corupă orice funcţionar sau demnitar din stat, inclusiv miniştri”, se arată în referatul anchetatorilor.

De asemenea, procurorii au arătat că Viorel Hrebenciuc a refuzat să-i mai vorbească lui Adam Crăciunescu, după ce acesta a refuzat să execute solicitările deputatului.

Potrivit documentului citat, „din probe rezultă că Hrebenciuc Viorel l-a abordat pe numitul Adam Crăciunescu, deplasându-se în biroul acestuia, unde a purtat o discuţie reproşând opoziţia la punerea în posesia a lui Sturdza la Bacău”.

„Inculpatul Adam Crăciunescu a menţionat în declaraţia dată în cauză că inculpatul Viorel Hrebenciuc l-a contactat repetat la telefon pentru a discuta despre «problema Bacău», iar ulterior, întrucât nu a executat ordinul Hrebenciuc a refuzat să mai vorbească cu el, deşi fac parte din acelaşi partid politic”, se arată în documentul citat.

DNA subliniază că, „anterior, în nicio altă ocazie, Viorel Hrebenciuc nu a cerut explicaţii de la directorul Romsilva în legătură cu deciziile luate referitor la retrocedări de pădure şi puneri în posesie”.

Anchetatorii mai arată că, „pentru a reuşi în activitatea infracţională, Viorel Hrebenciuc l-a cooptat apoi pe Viorel Ghelasă, vicepreşedinte PSD Bacău, instigându-l la inacţiune, instigarea sa fiind urmată de executare”.

În referatul procurorilor este redată şi o altă discuţie interceptată de procurori, între Janica Poenaru şi Sorin Ion Iacob, din care rezultă că aceştia erau dispuşi „să facă donaţii” unor funcţionari publici pentru a-i „convinge” să le rezolve favorabil cererile privind retrocedările ilegale de păduri şi terenuri agricole.

„Poenaru Jănică: V-aţi gândit să-i lăsaţi suprafaţa aia cuiva…? …

Iacob Sorin Ion: Depinde cât.

Poenaru: Să i-o donaţi.

Iacob: Depinde cât.

Poenaru: Păi… că se poate…

Iacob: Da, să zică cât.


Deschis.

Poenaru: Că decât cu banu’, care e periculos, o donaţie făcută pe nu ştiu ce neam al lui, de-a câta spiţă…

Iacob: N-am nimica împotrivă… Dar să ne zică… Adică clar; ei ne contestă un drept…? …”, potrivit documentului DNA.

Magistraţii instanţei supreme au emis, vineri, mandate de arestare preventivă pe numele lui Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas, în timp ce în cazul lui Jenică Poenaru şi al lui Sorin Ion Iacob au luat măsura arestului la domiciliu.

Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, vor fi cercetaţi sub control judiciar în dosarul retrocedărilor, după ce instanţa supremă a respins propunerea de arestare formulată de procurorii anticorupţie.

Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal senatorul Ilie Sârbu şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

2 COMENTARII

  1. Cate a furat in Timis acest popa , si in toata tara trebuie sa raspunda clar. Dupa el vin multi alti care au furat tara asta cat au putut. Aviz unor frati care trbuie sa isi faca bagajele

Dă-i un răspuns lui IAS Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.