Una dintre marile comedii ale tuturor timpurilor, jucată de renumiți actori din București este oferta „clasică” adresată timșorenilor: „Avarul” de Molière. „Pentru toți cei care vor să vadă teatru clasic este un exemplu de teatru corect, curat, așa cum a început el cândva. Nu sunt exhibiții, nu sunt divagări de sensuri. E o piesa curată, fără schimbări de text și inovații”, subliniază actrița Cristina Deleanu.
Marți, 18 noiembrie 2014, de la ora 19.00, spectacolul cu piesa „Avarul” de Molière, în regia lui Daniel Nițoi, se va juca pe scena Teatrului Național Timișoara. Evenimentul marchează și revenirea la Timișoara a unui artist care a strălucit pe scena Naționalului din urbe între anii 1976 și 1980, foarte iubit de public: Eugen Cristea. Distribuția spectacolului îi mai reunește pe actorii Cristina Deleanu, Mariangela Coldea, Jean Lemne, Vasile Filipescu, Oana-Gabriela Drăghici, Anne-Marie Zaharia/Oana Duțu, Tomi Cristin/Florin Kevorkian și Daniel Nițoi.
„Avarul” este capodopera lui Molière care a impus o tipologie: ”harpagonul, după numele personajului principal, Harpagon, un bătrân stăpânit de o zgârcenie fără egal și de un egoism greu de imaginat, care, cu toate astea, îl face mai degraba comic, decât odios.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc să vizioneze o piesă de teatru în stil clasic, Avarul de Molière este cu siguranță cea mai potrivită alegere”, promit realizatorii turneului.
Biletele pentru spectacolul „Avarul” la Timișoara au, în funcție de loc, prețuri cuprinse între 50 și 70 de lei și s-au pus în vânzare la Agenția Teatrului Național Timișoara și online, în rețeaua Eventim.