Accident sinistru, vineri seara. O fată de 7 ani și-a pierdut viața după ce a fost călcată de o mașină pe trecerea de pietoni. Șoferul a apăsat accelerația și a plecat mai departe.
În jurul orei 20.00 polițiștii au fot sesizați apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident pe raza orașului Oțelu Roșu. „Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că în timp ce o fata în vârstă de 7 ani, traversa strada regulamentar a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Fata în vârstă de 7 ani a decedat”, transmite Ancuța Chețan, ofițerul de presă al Poliției Caraș Severin.
Șoferul a fost prins de polițiști abia la intrarea în municipiul Caransebeș, la aproape 20 de kilometri de locul accidentului.
Potrivit Poliției, în cauză cercetările continuă. Bărbatul e acuzat de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Conform resita.ro, la volanul mașinii se afla Gheorghe Beg, unul dintre cei mai cunoscuți medici din Reșița.