Aniversarea a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 aduce cu ea o serie de evenimente. Unul dintre acestea îl are ca invitat pe revoluționarul Attila Duka care se va întâlni cu elevii și va susține o conferință la Colegiul Economic din Arad. Evenimentul este organizat sub titulatura „Arad. Revoluție. 25” și este organizat de Asociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021. Întâlnirea va avea loc joi, de la ora 12.00 și îl va avea ca moderator pe Andrei Ando, director executiv, iar intrarea este liberă.
„Aradul a fost cel de-al doilea oraș liber de comunism din țara noastră, după Timișoara. Până acum conferințele din seria «Arad.
Revoluție. 25» i-au avut invitați pe Lavinia Betea, Valentin Voicilă și Emil Șimândan, iar la final publicul va avea parte de un eveniment surpriză”, au anunțat organizatorii.
Asociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 a fost înființată cu scopul promovării orașului în vederea obținerii prestigiosului titlu. Asociația este un organism neafiliat politic care își propune ca în perioada următoare să organizeze manifestări culturale menite să crească notorietatea și vizibilitatea Aradului, dar și să atragă un public cât mai numeros și mai divers.
Foto: aradon.ro
adevarat Batman ca so luptata ca un erou cu trupele speciale ale lui ceaucescu care ieriau inarmate pana in dintz si cu salopete de camuflaj negre si tragiau in orice pozitie cu mitraliere cu 7 tevi si eroul aista rivolotionar ATILLA io invins pi totz si ashe o chicat ciauciescu ca noi se treim acu si icishia in lebertate si dimocratie ca’ nainte ieria foamete si muriau oaminii pi cvapete ca naveau di lucru eria foamete mare nu ieriau spitale si enjectzii si securitatia ne alerga si ne batia si ne pusca daca ziciam ceaua. Se treiasca Ieroul Batman rivolotzionar Atilla . uurrrrrrrrrrrrraaaaaaaaaaaaaaa (ighen???)
ps betzii copii o se aibe ce’nvatza di la eroul asta ungur Atilla. zau ashe.
bosomega bey securistcomunist imputit ci esti. de ce ti iei de noi revolotionarii mah belitule. ca vam invins atunci in 89 si ATILLA al nost Eroul o fo in frunte cu pestolyu metralera la gat si vo secreat ca pe spice. asa sa stitz.