p>Patru copii s-au născut în noaptea dintre ani şi în prima zi din 2015 la maternităţile din Timişoara, fiind vorba despre trei fetiţe şi un băiat.
Reprezentanţii Maternităţii Bega din Timişoara spun că primul născut în noul an a fost o fetiţă de 2.960 de grame, care a venit pe lume în jurul orei 01.00. În 2013 și 2014, primul născut după Revelion, în Timișoara, a fost băiat.
Tot în noaptea dintre ani, la ora 03.00, s-a născut o altă fetiţă, de 3.170 de grame.
La Maternitatea Odobescu, aparţinând de Spitalul Municipal din Timişoara, primul născut a fost un băiat, care a venit pe lume în jurul orei 05.00, urmat de o fetiţă, născută înainte de ora 8.00.