Liberalul Ciprian Jichici crede că are soluţia pentru dezvoltarea Timişoarei. Cum laudă...

Liberalul Ciprian Jichici crede că are soluţia pentru dezvoltarea Timişoarei. Cum laudă administraţia Robu pentru „succesul” Incuboxx

1
DISTRIBUIȚI

ciprian jichici1

Consilierul local Ciprian Jichici consideră că municipalitatea timişoreană ar trebui să sprijine dezvoltarea industriei IT la nivel local. Acesta a declarat la finele săptămânii că este foarte bucuros că sectorul în care munceşte este unul în plină dezvoltare.

„În cursul anului 2014, industria IT din România a contribuit cu peste 6% la PIB-ul țării. Mai mult, această industrie a înregistrat cea mai mare creştere în România, depăşind industrii tradiţionale cum sunt construcţiile sau automotivele”, a spus Jichici, care consideră că una din puţinele şanse ale României de a se dezvolta pe termen lung este legată de industria IT.


„În perioada cea mai grea a crizei economice 2008, 2009, 2010 industria IT a fost singura care nu a avut o scădere. Aşa cum în România cred că industria IT reprezintă o foarte mare oportunitate, mai cred şi că această industrie reprezintă o foarte mare oportunitate pentru Timişoara care este una din zonele privilegiate ale României alături de Cluj, Bucureşti, Iaşi”, a declarat consilierul.

Legat de centrul Incuboxx, Jichici a spus că „proiectul iniţial nu a fost gândit în mod foarte fericit, dar actuala administraţie reuşeşte să gestioneze în mod eficient acest proiect. În etapa de faţă de gândim să atragem cât mai multe firme din domeniul start-up-urilor formate de studenţi şi tineri ca să putem avea o bază solidă din acest punct de vedere”.

Consilerul susţine că este nevoie ca numărul specialiştilor să crească. „În mod paradoxal, mediul tehnologiilor IT se confruntă cu un obstacol legat de lipsa resurselor umane. Învăţământul de profil produce cel mult o treime din necesarul de oameni de la nivelul industriei IT. De aceea cred că dincolo de obiective cum este Incuboxx, trebuie găsite soluții pentru a creşte numărul de absolvenţi”, a conchis liberalul. E important de menţionat că, în ciuda laudelor aduse de consilierul local modului în care actuala administraţie gestionează Incuboxx, la circa un an de la deschidere acesta nu este încă ocupat. Mai mult, doar şase cereri au fost depuse de afacerişti în termen de o lună de la deschiderea ofertelor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.