LIBER la circulația pe autostradă din Timișoara către Europa occidentală. Când va...

LIBER la circulația pe autostradă din Timișoara către Europa occidentală. Când va avea loc mare inaugurare

0
DISTRIBUIȚI
<


p>autostrada_Germania

Autostrada Arad – Pecica și noua vamă de la Nădlac vor fi deschise sâmbătă, 11 iulie, la ora 12,00, cel mai probabil în prezența premierilor din România și Ungaria. Noul tronson finalizat le va permite conducătorilor auto să circule pe autostradă completă de la Timișoara, prin Arad, până la Budapesta și mai departe, la Viena.

Noul punct de trecere a frontierei de la Nădlac II – Csanadpalota dispune de 10 benzi pe sensul de ieșire din țară din care câte patru sunt pentru autoturisme și TIR-uri, iar două pentru autocare.

Transportatorii spun că din 11 iulie, DN 68 A Deva-Lugoj-Timișoara va prelua o parte importantă a traficului de tranzit și va duce la o circulație mai degajată pe DN 7 Deva-Arad una dintre cele mai aglomerate șosele din România.

Sâmbătă va fi deschis circulaţiei lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, A1, cuprins între Pecica şi Arad, dar şi segmentul de autostradă din Ungaria, M43, cuprins între frontieră şi localitatea maghiară Mako.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.