MISTER la Primăria Timişoara. E tupeu sau lipsă de educaţie?

MISTER la Primăria Timişoara. E tupeu sau lipsă de educaţie?

1
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Recent în Primăria Timișoara a fost adus în discuție un proiect prin care s-ar fi alocat bani pentru ca mai mulţi angajaţi ai Direcției de Comunicare să meargă în Italia să vadă flori la o expoziţie. Eu, dacă eram în locul domnului Robu, îi trimiteam pe unii la un curs de bune maniere, că pentru cei șapte ani de acasă sunt cam maricei. De ce? Pentru că, la fel ca orice om, la un moment dat am obosit să tac. Sunt nu mai puțin de trei ani de zile de când jurnaliștii sunt tratați ca niște cârpe în relația cu primăria.

Dacă edilul șef a considerat de bun augur să ne insulte de nenumărate ori pentru că i-am pus întrebări pertinente, dar care nu îi permiteau să își mai susțină discursurile triumfaliste, nici angajații din subordinea sa nu dau dovadă de mai multă politețe. Sub pretextul că primarul Robu e un om ocupat și un om dinamic, Direcția de Comunicare din primărie găsește oportun ca de circa doi ani de zile să anunțe conferințele de presă cu o oră înainte.


Asta practic înseamnă că dacă un jurnalist traiește într-o comună de lângă Timișoara, ar trebui să plece de acasă cu vreo două ore mai devreme și să aștepte prin barurile din Timișoara un e-mail de la primărie. E-mail care ar putea să nu vină. Sau să vină. E o chestiune de astre, nu una de organizare. E după cheful unora care își permit cam mult.

Și nu, nu vorbim de evenimente neprevăzute, ci de conferința de presă săptămânală, care fie că se ține, fie că nu, e cu discuții, asta pentru că cei care ar trebui să anunțe din timp evenimentele primăriei sunt fie nepăsători, fie prost crescuți. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar sunt singurele explicații pe care le văd posibile. Până la urmă din moment ce îți permiți să dispui de timpul unui om căruia nu îi plătești salariu mi se pare că ai o problemă de educație. Sau poate nu îți pasă și nu ai pic de respect față de oamenii cu care interacționezi sau față de meseria ta. Oricum ar fi, e la fel de grav. Și poate vă întrebați de ce mă lamentez aici. E simplu.

Pentru că dacă asta e atitudinea față de oamenii care au „arma” pixului, cea față de oamenii care nu pot să rispoteze nu poate fi decât înzecit mai rea. Domnule Robu, încercați să nu fiți ca marile companii de haine care investesc milioane de euro în reclame pentru ca mai apoi clienții să le evite magazinele din cauza unor vânzătoare sictirite cu pretenții de prințese. Spuneți că nu discutați decât cu oamenii cu bun-simț, care vă respectă. Cereți asta și de la angajații primăriei în relația cu presa? Dacă da, sincer ÎNCĂ nu prea se vede.

1 COMENTARIU

  1. Si eu te-as trimite la scoala. Serios. Finantare complete. Numai sa nu mai umplii internetul cu mizeriile astea. Nu ma intelege gresit, il urasc pe Robu. E un taran. Prost. Just si de inteles. Dar tu nu esti jurnalista. Esti bloghista. Si esti plictisitoare.

Dă-i un răspuns lui dani Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.