Mașină ca-n filmele de acțiune, admirată la Timișoara. Cât costă cel mai...

Mașină ca-n filmele de acțiune, admirată la Timișoara. Cât costă cel mai scump autoturism de la expoziția vehiculelor de epocă FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


figure id="attachment_224502" aria-describedby="caption-attachment-224502" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone">masina de epoca expoziția vehiculelor de epocă
Expoziția vehiculelor de epocă a atras privirile timișorenilor

Piața Operei din Timișoara a devenit, preț de câteva ore, principalul punct de atracție din centrul orașului. Asta pentru că numeroși colecționari de mașini de epocă și-au dat întâlnire pentru a se lăuda cu „bijuteriile” pe patru sau două roți. În total, aproape 40 de vehicule de epocă, motociclete, dar și camioane, vechi de cel puțin 30 de ani, au putut fi admirate de timișorenii curioși. Aceștia nu au ratat ocazia de a se fotografia cu vechiculele sau de a se urca la volanul lor.

Vedeta ediției din acest an a acțiunii „Retroparada primăverii” a fost un Chevrolet Corvette fabricat în anul 1981, la fel ca-n filmele de acțiune americane. De altfel, timișoreanul Ovidiu Ban, proprietarul mașinii, ne-a povestit că a adus modelul tocmai din America, în urmă cu șapte ani. Aproximativ 16.000 de euro a investit în total în acest Chevrolet Corvette negru, care a atras mai ales privirile tinerilor.

„Mașina a fost o dată la restaurat, urmează o nouă etapă, are motor 5,7, poate atinge 230 km/h și va fi înmatriculată pe Timișoara. Mașina e la păstrat, nu mă plimb toată ziua cu ea. Pasiunea pentru astfel de mașini am descoperit-o de mic, am condus din clasa a V-a. Mai am o mașină acasă pe care trebuie să o restaurez. Particip pentru prima oară la Retroparada primăverii”, a explicat Ovidiu Ban.

aro vechi

Printre mașinile prezente la expoziție s-au numărat și bătrâne Dacii, trabanturi, dar și un camion care încă este folosit de pompierii din Timiș, fabricat în anul 1984. De asemenea, un bărbat din localitatea timișeană Lenauheim a participat la Retroparada Primăverii cu un Aro fabricat în anul 1969, pe care l-a cumpărat și restaurat în urmă cu cinci ani, după ce a investit aproximativ 6.000 de euro. „Pasiunea pentru Aro este de mic copil. Încă din copilărie mi-aș fi dorit o astfel de mașină, dar atunci nu erau atâția bani. La 50 de ani mi-am cumpărat ce mi-am dorit atunci când am fost copil. Mai am patru mașini de epocă acasă”, ne-a povestit Gheorghe Stelea.

O limuzină modelul Daimler DS420, fabricată în anul 1977, a reprezentat un alt punct de atracție la expoziția vehiculelor de epocă. Potrivit proprietarului, acest vehicul a aparținut unui primar din Norwich, iar cu limuzina a ajuns să se plimbe chiar și Regina Angliei. Vehiculul a fost cumpărat anul trecut cu 85.000 de euro, fiind cea mai scumpă mașină de epocă prezentată la Retroparada Primăverii.

Vehiculele istorice au putut fi admirate în Piața Operei între orele 10.00 și 13.00, după care au plecat în paradă pe marile bulevarde ale Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.