
Semnal de alarmă tras de medicii timișoreni, în condițiile în care în județul Timiș, avortul încă este cea mai folosită metodă contraceptivă. Doar în anul 2015, peste 2.500 de femei au ajuns pe masa de chiuretaj în spitalele de stat din județ, dintre care 1.400 au solicitat un avort la cerere. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș, 1.350 dintre femeile care au făcut avort provin din mediul urban, iar 1.207 din mediul rural.
22 de fete din Timiș cu vârste sub 15 ani au făcut avort
Din nefericire, nu sunt puține tinerele sub 19 ani care au ajuns să facă întreruperi de sarcină. Doar anul trecut, 214 fete cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani au făcut avort, plus alte 22 care aveau vârste sub 15 ani.
În aceste condiții, DSP Timiș în parteneriat cu cabinetele de planificare familială din județ, au inițiat, la sfârșitul acestui an, o amplă campanie de promovare a metodelor contraceptive sigure.
“În România, numărul încă mare al sarcinilor nedorite care se soldează cu avort, ponderea destul de mare a avorturilor la fetele sub 19 ani, dar şi creşterea numărului nou-născuţilor abandonaţi în maternităţi, confirmă nevoia încă neacoperită de servicii de planificare familială, mai ales la femeile dezavantajate sau vulnerabile.
România se numără printre țările cu cea mai mică rată de acoperire/acces la contraceptivele moderne, dintre țările cuprinse în raportul Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială, publicat în 2015 (15,6%). Scopul campaniei este de a atrage atenţia asupra importanţei sănătăţii reproducerii şi a planificării familiale, şi de informare şi de creştere a interesului populaţiei generale, mai ales a adolescenţilor şi tinerilor, cu privire la importanţa utilizării metodelor contraceptive, cunoaşterea tuturor opţiunilor, pentru prevenirea sarcinilor nedorite”, transmit reprezentanții DSP Timiș.
De asemenea, tinerii din județul Timiș, și nu numai, trebuie să știe că pot primi prezervative și pilule contraceptive gratuit, dar și consiliere în alegerea celei mai potrivite metode contraceptive, dacă se adresează unui cabinet de planificare familială. Cabinete de planificare familială în Timișoara se găsesc pe str. Sf. Rozalia, nr. 1-3, dar și la Policlinica Studențească din complex, Maternitatea „Bega”, Maternitatea „Odobescu”, Policlinica Spitalului Județean și Policlinica din Piața Dacia.
Mai multe informații despre metodele contraceptive sunt disponibile AICI!
Jumatate dintre ele nici nu stiau cum sa evite o sarcina dar prostii urla sa nu se faca educatie sexuala in scoli. Acesta e rezultatul