Adrian Orza: „Orice guvern al României are și argumentul de a investi...

Adrian Orza: „Orice guvern al României are și argumentul de a investi aici, iar acum avem și omul”. Ce SURPRIZĂ a avut în urma întâlnirii cu Sevil Shhaideh VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Adrian Orza, consilier local independent în Consiliul Local Timișoara, a atenționat ieri seară, în studioul HDV, la PRESSALERT LIVE, că orașul de pe Bega nu se va mai întâlni poate niciodată cu o astfel de conjuctură. Nu doar că primul ministru vine de la Timișoara, dar administrația centrală are și conjuctura favorabilă pentru a investi în vestul țării.

„Acum, orice guvern al României, are și argumentul de a face investiții aici. Mai mult decât atât, avem și omul. Nu ne mai întâlnim cu șansa aceasta. Există o situație pe care trebuie să o fructificăm. Nu cred că punctele politice obținute prin declarații contează mai mult decât faptele în sine, văzute pe teren. Sorin Grindeanu e timișorean, a plecat de aici, a fost viceprimar, câteva luni și în administrația domnului Robu. Adică cum, tu, primarul Timișoarei, nu vorbești cu primul ministru? E vorba de Sorin Grindeanu! E o șansă! Dacă aș fi clujean acum și m-aș uita la situația politică din Timișoara mi-aș face cruce. Eu am fost la întâlnirea de la consiliul județean, deși sunt consilier local independent. Eram curios ce se spune, ce se întâmplă, care sunt proiectele. Am avut și o surpriză cu doamna Shhaideh. După întâlnire am felicitat-o, mi s-a părut foarte profesionistă în abordare și, deși nu m-am prezentat, i-am spus că am fost viceprimarul orașului și mă ocupam de informatizare când dânsa era președinta ANIAP.


Asta a fost în urmă cu 10 ani, și mi-a știut numele, mi-a spus imediat că sunt Adi Orza”, a precizat invitatul PRESSALERT LIVE.

Consilierul local independent speră ca sala polivalentă să prindă contur, indiferent de locul său. „N-are rost să ne punem de-a curmezișul guvernului, pentru că ei dau banii. Chiar și la Giroc vor merge timișorenii, dacă vor avea la ce. Important e ca noi, când o preluăm, sau cine o preia, se poate lua cu Girocul, să beneficieze de ea oamenii și să aibă evenimente la care să meargă. Într-adevăr, 16.000 de locuri este imens. Din păcate, timișorenii, și poate și autoritățile locale au o vină, să nu trebuiască să plătească bilet. Dacă am avea și noi o sală de genul acesta, am putea organiza și noi. Cu greu am adus Campionatul European U21 la Timișoara, dar cu o sală nouă se poate”, a explicat Adrian Orza.

Acesta crede că politicienii locali pot lua exemplul Clujului, cel puțin din unele puncte de vedere. „Avem o problemă în Timișoara la nivelul gândirii politico-administrative. La Cluj cred că sunt momente de pauză, în care se întâmplă lucruri frumoase pentru oraș. După aceea, din nou, revine politicul în matca de adversitate. Cred că și noi când arătăm Bucureștiului o imagine dezbinată, nu le dăm încredere”, a fost de părere Adrian Orza.

Cât despre proiectele europene, independentul Orza a precizat că „nu s-a discutat de proiecte europene. S-a întârziat puțin și agenda europeană. Eu sper că există. Există aici o dorință de paternitate exagerată. Aș ieși cu chestiile astea public, le-aș colera cu părerea oamenilor și cred că ar avea o forță mai mare de susținere și ar fi mai bine înțelese. De fiecare dată este o masă critică de oameni care nu ar fi de acord cu ce faci, indiferent care e acel lucru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.