Un nou mare șantier ar putea fi deschis în Timișoara chiar în acest an. Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă săptămânale organizată la Primăria Timișoara, că va fi modernizată str. Mareșal Constantin Prezan, fosta Lidia. Printre lucrările cele mai importante se numără realizarea a două noi sensuri giratorii, plus lărgirea celui de la AEM. Investiția de ridică la suma de aproximativ 16 milioane de euro.
“Am primit studiul de fezabilitate pentru modernizarea străzii Mareșal Constantin Prezan, de la intersecția cu Calea Girocului și până în sensul giratoriu de la AEM. Vor fi lucruri spectaculoase acolo. Este strada pe care locuiesc eu și trotuare mai proaste decât cele din fața blocului meu și a blocurilor vecinilor nu prea există în oraș. Nu le-am reabilitat pentru că am așteptat acest proiect de anvergură”, a precizat Nicolae Robu.
Potrivit primarului Timișoarei, strada va fi amenajată la un ecart corespunzător la patru benzi de trafic, însă vor fi folosite doar două și a precizat că sensul giratoriu de la AEM va fi lărgit cu două benzi.
“Va fi amenajată astfel încât pe o parte și pe alta să fie locuri de parcare civilizate, să nu mai urce lumea pe trotuare, așa cum se întâmplă în momentul de față.
Se vor crea două sensuri giratorii noi și se va lărgi sensul giratoriu de la AEM, acest sens este extrem de important pentru traficul din Timișoara, cu două benzi. Cele două benzi noi vor fi folosite pentru a se putea trece rapid de intersecție fără a mai intra sub incidența regulilor sensului giratoriu. Deci, cine intră în sens cu gândul să iasă la prima stradă, merge pe una dintre aceste benzi și are cursivitate. Cine se rotește, sigur, merge pe benzile interioare. Este o soluție foarte bună”, a detaliat Robu.
Primarul Timișoarei a precizat că cele două sensuri giratorii noi vor fi realizate în zona ramnificației spre fântâna de apă de la Urseni, respectiv la intersecția B-dului Sudului cu str. Mareșal Prezan. De asemenea, la intersecția străzii Lidia cu str. Versului vor fi amenajate mai multe locuri de parcare.
Nicolae Robu spune că astăzi sau cel târziu în următorul plen, consilierii locali vor aproba studiul de fezabilitate, urmând să se treacă la elaborarea proiectului tehnic.
“Există șanse, dacă nu avem probleme la licitație, să înceapă lucrările anul acesta, mare lucru nu se face în acest an. Lucrul serios se va face abia în 2018. Vom face tot posibil ca în 2018 să se și finalizeze lucrările”, a precizat Nicolae Robu.
Exista dom’ primar, exista! Cea mai mare parte a trotuarelor din oras si a aleilor din parcuri au devenit impracticabile, numai ca vedeti doar ceea ce vreti si faceti reabilitari de anvergura unde aveti interese. Mai plimbati-va si pe jos prin oras, nu numai in centru unde va vede lumea, sa vedeti starea reala a orasului, in prag de dezintegrare si plin de mizerie, abandonati proiecte inepte cu fantani kitsch-oase si inutile si ocupati-va de probleme stringente, care fac un iad din viata concitadinilor. A, si sa nu uit, mai lasati Mercedes-ul si plimbati-va o vreme cu mijloacele de transport in comun, mai ales duminica si dupa ce incepe vacanta elevilor, si indrazniti apoi sa comparati cu nerusinare transportul din Timisoara cu cel din Karlsruhe!