Educatoare filmată în timp ce lovea copiii în clasă, internată la psihiatrie...

Educatoare filmată în timp ce lovea copiii în clasă, internată la psihiatrie la cererea instanţei

0
DISTRIBUIȚI

abuz sexual

Judecătoria Focşani a decis ca Mihaiela Ciornea, educatoarea filmată anul trecut, în timp ce îi lovea pe cei mici şi ţipa la ei, să fie internată într-o unitate sanitară de specialitate, potrivit.

Mihaiela Ciornea, educatoare la o grădiniţă din satul Poiana, comuna Vrâncioaia, judeţul Vrancea, a fost trimisă în judecată în luna ianuarie, pentru purtare abuzivă. La ultimul termen, Judecătoria Focşani a stabilit ca următoarea înfăţişare să aibă loc pe 20 octombrie, ”în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică”, iar vineri a dispus o măsură de siguranţă în timpul procesului.

”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, privind luarea măsurii de siguranţă in mod provizoriu a internării medicale faţă de inculpata Ciornea Mihaela. Dispune internarea medicală provizorie într-o unitate sanitară de specialitate a inculpatei, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Cu drept de contestaţie în termen de cinci zile de la pronunţare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranţă”, a stabilit instanţa.

Măsura a fost contestată de educatoare.Aurel Şelaru, inspector general adjunct al ISJ Vrancea, a declarat că educatoarea este internată ”într-o instituţie medicală”.

”Noi am primit decizia instanţei în cursul zilei de luni, doamna educatoare se află internată într-o instituţie medicală, s-a luat măsura asigurării la clasă cu un cadru didactic şi urmează ca respectiva comisie medicală din cadrul unităţii medicale specializate, după perioada de internare a doamnei, să decidă dacă doamna educatoare este aptă de a mai preda în învăţământ”, a spus Aurel Şelaru.

Anul trecut, educatoarea a fost filmată în timp ce îi lovea pe cei mici şi ţipa la ei.


Scenele au fost înregistrate cu telefonul mobil de o mămică, iar ulterior au fost postate pe Youtube.

Iuliana Miron, cea care a filmat incidentul, declara atunci, pentru ”Monitorul de Vrancea”, că i-a cerut educatoarei permisiunea de a asista la ore, ocazie cu care a filmat, cu telefonul său mobil, cum îi agresa verbal şi fizic pe copii.

“Anul trecut a mai existat o reclamaţie, iar de la ISJ ni s-a spus că trebuie filmare. Eu am asistat la oră şi, cu mine de faţă, ea maltrata copiii (…) Nu l-a bătut pe copilul meu, ci pe alţi copii, dar să ştiţi că şi al meu copil este traumatizat de faptul că iau bătaie colegii (…) Are coşmaruri noaptea (…) Eu am anunţat Protecţia Copilului (n.r –vineri) şi urmează să vină pentru a face verificări. Am făcut reclamaţie şi la Inspectoratul Şcolar”, spunea mama fetiţei.

„Dacă te mai ridici, iei bătaie. Te dezbrac. Poate să mă ia poliţia, în secunda doi. Te dezbraci şi te trimit acasă”, ar fi fost cuvintele adresate de educatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.