Ultimele noutăți despre Declarația 600, după prima ședință a Guvernului Dăncilă

Ultimele noutăți despre Declarația 600, după prima ședință a Guvernului Dăncilă

0
DISTRIBUIȚI
Foto: pfa.whd.ro

Noul Guvern, condus de Viorica Dăncilă, a avut astăzi prima ședință, în care, printre altele, s-a luat și o decizie cu privire la multdiscutata Declarație 600. Astfel, Guvernul va amâna, până pe 15 aprilie, termenul de depunere a formularului 600, urmând ca Ministerul Finanţelor să găsească o soluţie care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, a anunţat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei Executivului, potrivit Mediafax.

”Astăzi (miercuri – n.r.) vom adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. În perioada următoare Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an, nu anticipat”, a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

„Pe 31 este şedinţa de Guvern şi OUG pentru amânarea termenului (…) până la final de martie, să găsim soluţia.


(…) Se amână, timp în care poţi lua decizia să abrogi. Să vezi exact dacă scoţi ce laşi acolo. Se amână în vederea eliminării acestui formular. (Contribuabilii-n.r.) nu trebuie să mai depună acest formular”, a declarat marţi Eugen Teodorovici, desemnat ministrul Finanţelor Publice, întrebat ce se va întâmpla cu Formularul 600, după ce premierul Viorica Dăncilă a precizat că prevederea va fi abrogată.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut luni ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să găsească o soluţie în privinţa Formularului 600: ”Îmi doresc ca miercuri deja să adoptăm actele normative necesare pentru a pune capăt discuţiilor îndreptăţite care au avut loc în spaţiul public referitor la acest subiect”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a renunţat la serviciile de protecţie ale SPP, iar toţi miniştrii au fost de acord cu aceeaşi măsură.

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Executivului mai figurează un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, un proiect de hotărâre pentru actualizarea regulamentului de sporuri pentru învăţământ în raport cu noua lege a salariilor, precum şi o notă privind privind stadiul acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor declanşate de Comisia Europeană împotriva României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.