Demis de propriul partid din funcția de prim-ministru al României, Sorin Grindeanu nu regretă trecerea în funcția de șef al ANCOM. Fostul lider al PSD Timiș și președinte al CJ Timiș spune că a fost „cerut” din mai multe direcții pentru a veni la șefia ANCOM.
„Au fost momente dificile pentru mine, ca om, dincolo de bătălia politică. Aveam două opțiuni, să nu mai fiu în viața publică, politică, sau să rămân. Am discutat foarte mult, cu foarte mulți oameni, care mi-au spus că trebuie să rămân în viața publică datorită experienței pe care o am. A venit o propunere din partea guvernului, având în vedere situația de la ANCOM de atunci, una nu prea fericită. Au fost și insistențele celor de la ANCOM, a celor cu responsabilități. Am spus da și nu regret. E o instituție extrem de importantă și sper să o conduc foarte bine”, a dezvăluit, aseară, Sorin Grindeanu la PRESSALERT LIVE.
Acesta spune că situația financiară de la ANCOM este foarte bună, cu peste 200 de milioane de euro aflate în conturile Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Acești bani trebuie să fie reinvestiți în domeniul telecomunicațiilor. „Eu aș folosi banii să fac legătura de la Sânandrei la autostradă”, a glumit Sorin Grindeanu. „Avem diverse discuții. Vreau ca prin folosirea acestor bani să impulsionăm și mai mult această industrie. E una foarte dinamică, dar putem face lucruri care să o impulsioneze și mai mult”, a menționat Grindeanu.
În viitorul apropiat, ANCOM va trebui să înceapă licitația pentru viteza de 5G. „Am avut o discuție cu Mihai Tudose (n.r. – fost prim-ministru) după ce am ajuns la ANCOM, și spunea că trebuie să facem licitația pentru 5G. I-am spus că s-ar putea să nu fie cel mai bun timp. Pentru 4G s-a făcut la momentul oportun. Ca să fie o licitație de succes la 5G, trebuie să fie îndeplinite câteva lucruri ce nu țin de noi. Trebuie să existe standardizări internaționale, nefăcute încă. Trebuie să fie o producție de masă, sunt încă în teste. Trebuie să fie acorduri cu toate țările din jur pe frecvență, încât să fie funcțional acel 5G. Licitația nu depinde doar de noi. Putem să obținem mult mai mult pentru bugetul de stat. Am o echipă foarte bună, care a făcut licitația pentru 4G foarte bine. La fel putem face și pentru 5G”, a declarat șeful ANCOM, Sorin Grindeanu.