Femeie sfâşiată de doi câini lăsaţi liberi în apropiere de grădiniţa unde-și...

Femeie sfâşiată de doi câini lăsaţi liberi în apropiere de grădiniţa unde-și ducea copilul

0
DISTRIBUIȚI
Sursă foto: criticarad.ro.

O tânără, mamă a unui copil, a trecut prin spaima vieţii sale, după un incident în urma căruia va rămâne cu urme pe corp pentru tot restul vieţii. Femeia se afla pe strada Adam Müller-Guttenbrunn din Aradul Nou, vineri, 21 septembrie, în jurul orei 12:00, atunci când se îndrepta spre grădiniţa din apropiere să-şi ia copilul, moment în care a fost atacată de doi câini din rasa Presa Canario, cunoscuţi pentru agresivitatea lor.

Femeia, care acum se află internată la Spitalul Clinic Judeţean din Arad, la Secţia de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, povesteşte cu lux de amănunte drama prin care a trecut. Poarta era deschisă, iar doi dintre câinii agresivi erau în buza porții. M-au ațintit amenințător de cum am intrat pe stradă, dar nu am avut curajul să fug sau să țip, ca să nu-i întărât și mai tare, încercând să trec încet pe lângă ei, pe mijlocul drumului. Am avut un mare noroc pentru că, imediat după ce m-au atacat și am început să fac gălăgie, incidentul a fost observat de proprietarul spălătoriei din apropiere, care s-a urcat imediat în mașină și, pur și simplu, a intrat în ei, speriindu-i și luându-mă rapid în mașina lui, cu care m-a și transportat la spital”, a povestit victima, citată de criticarad.ro.

Sursa citată scrie şi că proprietarul are cinci astfel de exemplare de Presa Canario.


Temperamentul unui astfel de câine poate deveni adesea dificil, mai ales în absenţa unui stăpân care să-l ţină sub control.

De altfel, conform sursei menţionate anterior, atât victima, cât şi alte persoane care locuiesc în zonă, spun că exemplarele canine sunt deseori lăsate nesupravegheate. Proprietarul s-ar mai fi plâns că nu îşi permite să plătească un îngrijitor profesionist cu 3.000 de lei pe lună, astfel că apelează la o persoană care să le mai dea de mâncare şi să îi supravegheze periodic.

Unele răni lăsate pe trupul femeii de cei doi câini sunt adânci. Colţii unui adintre câini au străpuns coapsa victimei. Femeia îl va acţiona în judecată pe proprietar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.