Deși suntem de abia la sfârșitul lunii septembrie, primul strat de zăpadă s-a așternut într-o zonă din Banat.
Astfel, de aseară, în urma temperaturilor negative, a început să ningă ca-n povești pe Vârful Țarcu, din județul Caraș-Severin.
Meteorologul de serviciu de la stația meteo Țarcu, aflată la o altitudine de 2.190 de metri, ne-a declarat că, în această dimineață, stratul de zăpadă măsura aproximativ un centimetru.
Asta deși ninge încontinuu, doar că fulgii de zăpadă se topesc imediat ce intră în contact cu solul.
În ceea ce privește temperaturile, pe Vârful Țarcu se înregistrează, în această dimineață, -6 grade Celsius.
De asemenea, în Munții Semenic și pe vârful Cunțu termometrele arată -1 grad Celsius.