Implant pentru Gala de Blues Jazz Kamo: jam session și colaborări interesante...

Implant pentru Gala de Blues Jazz Kamo: jam session și colaborări interesante la ediția din acest an

0
DISTRIBUIȚI
Octavian Horvath Vita este invitatul special al concertului Bega Blues Band

Solistul formației Implant pentru Refuz, Octavian „Vita“ Horvath este invitatul special al concertului Bega Blues Band, care va deschide cea de-a 28-a ediție a Galei de Blues Jazz Kamo, eveniment ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la Sala Capitol din Timișoara.

„Nu pot să vă dezvăluiesc ce o să cânt la concert, e secret…Surpriză… În primăvara acestui an, Toni Kuhn mi-a arătat niște versuri și mi-a propus să colaborez cu Bega Blues Band. Am fost în studio cu ei am făcut producția și o să auziți rezultatul, bineînțeles, pe albumul Bega Blues Band… și în concert sâmbătă, unde vor fi mai multe surprize. Când m-au chemat cei de la Bega Blues Band, eram în dubii… Oare cum s-ar potrivi?… În studio, împreună cu producătorul discului, Steve, mi-am dat seama unde și cum ar fi frumoasă colaborarea, mai ales că Toni Kuhn mi-a trimis înainte versurile și erau foarte faine. Am găsit împreună modalitatea de colaborare“, ne-a declarat Octavian Horvath „Vita“, solistul formației Implant pentru Refuz și Blazzaj.

„După ce, timp de nouăsprezece ediţii, Gala de Blues Jazz a fost condusă de Béla Kamocsa „Kamo”, după dispariţia dintre noi a acestui mare artist şi Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, sarcina de director artistic al Galei i-a revenit lui Johnny Bota, partener, timp de 30 de ani, a lui Béla Kamocsa, în formaţia Bega Blues Band“, spun organizatorii evenimentului.

În acest an, Gala va fi deschisă de concertul Bega Blues Band, alături de care va apărea un cvartet de coarde, alcătuit din membri ai orchestrei Filarmonicii Banatul, pentru care Lucian Nagy şi Johnny Bota au scris aranjamente speciale ale compoziţiilor proprii plus colaborarea – surpriză cu Octavian Horvath „Vita“.

Cel de-al doilea concert al serii va susținut de britanicul Sam Amidon. Stilul său, derivat din muzica irlandeză, este foarte personal, iar story-urile pieselor sale sunt pline de imagini expuse foarte plastic, cu şarm şi vioiciune.


Presa caracteriza maniera sa de interpretare ca suprarealistă, magică şi psihedelică, ceea ce reiese îndeosebi din proiectul Murder and Redemption, prezentat pe scena Operei din Sydney împreună cu excepţionala Australian Chamber Orchestra, condusă de violonistul şi dirijorul Pekka Kuuisisto. Acestea l-au impus pe Sam Amidon ca artist de scenă deosebit de popular. Printre colaborările sale le amintim pe cele cu chitariştii de renume Bill Frissell, Nels Cline, Marc Ribot și cu pianistul de jazz Jason Moran. La Timişoara, Sam Amidon va cânta împreună cu Sasha Bota –vioară şi violă, Toni Kűhn – chitară şi claviaturi şi cu un grup de muzicieni din Orchestra Filarmonicii Banatul.

Prima seară a Galei se va încheia cu recitalul unui cvartet de jazz din Franţa, condus de basistul Michel Zenino. Michel Zenino este director pedagogic la FMI, unde predă din 1987, pe lângă basul și basul electric, armonie, compoziție, cursuri de ansamblu și coaching individual în jazz. El oferă și masterclasses în Franța și în străinătate. Michel Zenino va fi prezent pe scenă împreună cu pianistul Emil Spanyi, cu saxofonistul Cristophe Monniot şi cu bateristul Jeff Boudreaux.

În continuarea primei seri a evenimentului, la Zaza Resto Pub, de la ora 22 va avea loc un jam session care se anunță de neratat pentru melomanii care vor să-și întâlnească artiștii favoriți într-un cadru mai puțin formal.

Cea de-a doua seară a Galei de Blues Jazz Kamo va fi deschisă de formaţia timişoreană JazzyBit, care este un trio format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), ce activează din 2012 și oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk.  Seara va continua cu concertul trioului condus de Jos Machtel, din Belgia, care îi are alături pe pianistul Bram De Looze şi pe toboşarul Matthias De Waele. Gala de Blues Jazz Kamo se va încheia cu o formaţie care vine din Serbia şi se numeşte Balkan Salsa Band. Ea este alcătuită din Jovan Maljoković – saxofon şi lider, Anđelka Simić – voce, Miodrag Maljoković – baterie, Nemanja Banović– trompetă, Goran Potić – chitară, Slaviśa Pavlović – bass şi Ivan Ilić – claviaturi. Formaţia prezintă un jazz antrenant, încărcat cu influenţe etno, bazat pe un puls de salsa modern. Toţi membrii sunt instrumentişti virtuozi, capabili de improvizaţii solistice inspirate. Prezenţa lor anterioară la Gala de Blues Jazz Kamo, de acum patru ani, a fost răsplătită cu aplauze susţinute.

Director artistic al Galei de Blues Jazz Kamo 2017 este Johnny Bota, iar prezentator – Florian „Moşu” Lungu. Gala va avea loc sâmbătă, 24, și duminică, 25 noiembrie, la Sala Capitol (Filarmonica Banatul), de la ora 18, iar biletele de intrare costă 20 lei.

Foto: Partipipal Events

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.