
Zi plină la ACS Poli, unde vor exista şi rezilieri surpriză în urma primei şedinţe de pregătire sub comanda lui Valeriu Răchită. Noul „principal”, cu atribuţii de manager general vrea să schimbe complet faţa „lanternei” şi să o salveze foarte probabil şi printr-o infuzie de jucători de la Sportul Snagov, la reunirea căreia a fost revoltă.
„Vivi” Răchită a fost prezentat astăzi înaintea de reunirea lui ACS Poli şi anunţă modificări importante în lot. „Simțim că a fost cea mai bună alegere şi că impreună putem să reușim să ne salvăm de la retrogradare”, a spus Radu Birlică, administratorul special la introducerea noului tehnician. Acesta va colabora îndeaproape la Timişoara cu Ştefan Nanu, numit acum team-manager, în timp ce Ovidiu Petre e „dat dispărut” din club în 2019.
„Am acceptat după un telefon primit de la Fane Nanu, apoi de la președintele Birică, cu care a existat o chimie chiar de la telefon. Am venit în decembrie la Timişoara să văd baza și infrastructura. După o întâlnire cu primarul Robu am dat răspunsul afirmativ. Mulți oameni de fotbal au fost puțin surprinși că vin la ultima clasată, mi-am făcut un plan de pregătire, prin care trebuie să aducem echipa sus. Psihic, fizic și tehnico-tactic…”, a declarat Valeriu Răchită.
Pleacă şi numele grele
Deşi ACS Poli are o situaţie delicată, un lot nu foarte numeros şi destul de tânăr, Răchită a vorbit acum despre o remaniere masivă. Nu e exclus ca astăzi să se rezilieze înţelegerile cu o parte din puţinii jucători cu experienţă rămaşi din Liga I, precum Octavian Drăghici sau chiar Cristian Melinte, primul având ofertă din ţările arabe…
„La nivelul lotului vor exista mișcări masive, o să le spun astăzi jucătorilor că eu ca și fost fotbalist, să primesc salarii mult peste Liga a II-a și dacă echipa era pe ultimul loc, veneam la domn’ președinte și spuneam să plec în altă parte, poate păcălesc pe cineva… Vor fi jucători care vor fi disponibilizați și vor încerca să găsească vina în altă parte”, a mai spus cel care a activat ultima dată la Snagov, ca şi consilier al patronului Cătălin Rufă.
De altfel, de la ilfoveni, care nu au reuşit (încă) să se mute în altă localitate, ar putea veni o parte din următoarele întăriri. „E o discuție cu patronul de acolo, în funcție de ce posturi putem acoperi, există, majoritatea de la Snagov au fost aduși de mine… Sunt și jucători din alte țări. Sunt jucători din Liga I, am vorbit și cu Hagi, Rednic, Astra și Steaua. E o perioadă precompetiţională…”, a continuat Răchită. Acesta a precizat că a analizat la TV şi pe dvd-uri prestaţiile unor jucători care l-au dezamăgit… „Vor rămâne doar jucătorii care vor să joace. Sunt jucători care au spus că sunt curtați. Vreau să fac un buget… Mai sunt in discuții cu încă cinci care sunt peste ce am văzut eu în acele meciuri. Au venit trei: Rogoveanu, Olteanu și Munteanu, toți sunt de valoare și de caracter. Performanţa, din păcate, deocamdată e să scăpăm de retrogradare”, a conchis managerul.
„Am încredere că împreună putem indeplini obiectivul.
Voi fi omul de legătura intre el şi domnul preşedinte şi echipă… Sper ca la vară să fim fericiţi iar apoi să vorbim de un alt obiectiv, promovarea”, a concluzionat şi Ştefan Nanu, noul team-manager. Cât despre situaţia lui Ovidiu Petre, cei din club spun că directorul sportiv nu a dat niciun semn în noul an. „Nu ne-a răspuns la telefon… El este plătit, dar trebuie să vină să-şi continue activitatea. Anul acesta vom ţine mai mult legătura cu domnul Nanu şi Răchită. Va fi un an foarte greu”, a adăugat Birlică.
ACS Poli se reuneşte astăzi, de la ora 14.00, la baza „Electrica”.
Alte gânduri ale noului manager general:
„Sunt șase săptămâni de pregătire, ne vom axa să ne indeplinim obiectivul, rămânerea în Liga 2”
„Mi-aș dori ca la un moment dat, decât să fie trei în Liga 2, să fie una din Timişoara în Liga I, dar știu că sunt orgolii. Există facțiuni ale galeriei care nu acceptă. Eu care vin de la 500 km tot timpul am asimilat ACS Poli cu Politehnica de când eram fotbalist… chiar dacă se joacă pe certificatul lui ACS Recaș, și Rapidul și Craiova, nu mai sunt echipele din anii 70…”
„Jucătorii care vin vor semna salariu de bază plus prima de salvare de la retrogradare, se va plăti performanţa…”
„Probabil mă voi ocupa de proiectarea noului stadion la Timişoara… Ar fi păcat să nu aibă arenă la nivelul cerinţelor UEFA”
„Sunt jucători care refuză: că știu ei ce e la Poli, sunt probleme, lucruri neadevărate… La Snagov nu aveam decât un teren. Pe care și jucam şi era şi Centrul de juniori”