Proprietarii clădirilor degradate din Timișoara, obligați să pună plasă de protecție pe...

Proprietarii clădirilor degradate din Timișoara, obligați să pună plasă de protecție pe fațade

0
DISTRIBUIȚI

După introducerea taxei pe paragină, Primăria Timișoara a luat o nouă măsură în ceea ce privește clădirile aflate într-o stare avansată de degradare. Astfel, ieri, în ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara, a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care proprietarii imobilelor aflate în paragină sunt obligați să le împrejmuiască cu plasă de protecție.

Acest lucru este posibil după ce aleșii locali au fost de acord ca la hotărârea de consiliu local privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul Timișoarei să fie introduse două paragrafe noi.

Și anume, „să asigure împrejmuirea numai cu plasă de protecţie la clădirile a căror elemente de faţadă sau acoperiş prezintă riscul de desprindere.


În cazul clădirilor din categoriile monumentelor istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, proprietarii vor obţine avizul Comisiei de Monumente. De asemenea, proprietarii clădirilor vor asigura întreţinerea corespunzătoare a plaselor de protecţie”.

Totodată, potrivit noilor prevederi, proprietarii clădirilor aflate în paragină trebuie să pună plasă de protecție în cel mult 15 zile de la constatarea făcută de Poliția Locală Timișoara. În caz contrar, riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei, pentru persoanele fizice, și 1.500 și 2.500 de lei, pentru persoanele juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.