Studiu: Protestele nonviolente au de două ori mai multe șanse de reușită...

Studiu: Protestele nonviolente au de două ori mai multe șanse de reușită față de cele violente

0
DISTRIBUIȚI

Probabilitatea ca protestele să-și atingă obiectivele este de două ori mai mare în cazul mișcărilor nonviolente comparativ cu cele violente, susține Erica Chenoweth, o cercetătoare de la Universitatea Harvard, care a analizat 323 de campanii pentru autodeterminare sau schimbare de regim politic.

Pe baza analizei a 323 de campanii din perioada 1900-2006, Erica Chenoweth, împreună cu Maria Stephan, actualmente director la Institutul SUA pentru Pace, au scris o carte intitulată „Why Civil Resistance Works: The Strategic Logic of Nonviolent Conflict”. Datele prezentate în această lucrare relevă faptul că mișcările nonviolente majore au succes în 53% din cazuri, în timp ce rata de succes a campaniilor violente este de doar 26%, informează National Public Radio (NPR).

Așa cum era și de așteptat, cu cât numărul participanților este mai ridicat, cu atât este mai mare probabilitatea de succes. Analiza însă a mai relevat un lucru neașteptat, anume acela că atunci când procentul de participare activă la mișcarea de rezistență civică ajunge la un procent 3,5% din populaţia unei ţări succesul pare să devină inevitabil. Printre exemplele în acest sens se numără Revoluția Puterea Poporului din Filipine (1986) și Revoluția Trandafirilor din Georgia (2003).

„Peste pragul de 3,5% nu au existat mișcări eșuate, ceea ce a fost puțin surprinzător pentru mine, în sensul că este un prag destul de mic”, afirmă Chenoweth, subliniind că procentul de 3,5% din populație sugerează că de fapt mult mai multe persoane susțin tacit cauza respectivă. Chenoweth a numit acest fenomen „regula de 3,5%”.

În 1986, milioane de filipinezi au ieșit pe străzile Manilei pentru a protesta pașnic. Regimul autoritar condus de președintele Ferdinand Marcos, care conducea țara de peste două decenii, a picat în ceea de-a patra zi a valului de proteste.

În 2003, președintele georgian Eduard Șevardnadze a fost forțat să se retragă în urma unei mișcări pașnice de rezistență intitulată Revoluția Trandafirilor, în cursul căreia protestatarii au năvălit în clădirea Parlamentului de la Tbilisi având flori în mâini.

Mai devreme anul acesta, liderii autoritari din Sudan și Algeria au renunțat la putere în urma unor campanii pașnice de rezistență.

În fiecare din aceste cazuri, rezistența civică a populației a învins elitele politice și a generat schimbări radicale, se afirmă într-un material BBC News.

Chenoweth susține că mișcările nonviolente au mai mari șanse de succes întrucât pot atrage participanți din categorii demografice mai diverse, iar acest lucru poate cauza o perturbare severă care paralizează desfăşurarea normală a vieţii în mediul urban și funcționarea societății.

Mai mult, beneficiind de un sprijin mai larg din partea populației, campaniile nonviolente au mai mari șanse să câștige suportul unor părți ale forțelor de ordine și armatei, adică acele grupuri pe care autoritățile se bazează pentru a restabili ordinea.

Mişcările considerate ca fiind de succes au fost cele care şi-au atins obiectivele în maxim un an şi ca rezultat direct al acțiunii.


Așadar, schimbările de regim produse ca urmare a unei intervenții militare străine au fost excluse.

În ceea ce privește strategiile folosite în campaniile de nesupunere civică, grevele generale „sunt probabil una din cele mai puternice, dacă nu chiar cea mai puternică, metode individuale de rezistență nonviolentă”, afirmă cercetătoarea americană.

Deși de două ori mai eficiente decât campaniile violente, totuși mișcările pașnice au eșuat în 47% din cazuri.

În pofida numeroaselor cazuri de succes, acest lucru „nu înseamnă că rezistența nonviolentă funcționează întotdeauna”, avertizează Chenoweth, într-un editorial în publicația The Guardian. „Bineînțeles că nu, iar eșecurile pe termen scurt sunt și ele comune. Dar schimbarea pe termen lung nu vine niciodată în urma supunerii, resemnării sau disperării în legătură cu inevitabilitatea și intractabilitatea stării de fapt”, adaugă cercetătoarea.

„În mod crucial, rezistența nonviolentă nu funcționează prin înduioșarea adversarului, ci prin restrângerea opțiunilor lui. Un lider și cercul său de apropiați nu pot adopta și nu pot pune în aplicare politici de unii singuri. Eu au nevoie de cooperare și obediență din partea multor oameni pentru a-și realiza planurile și politicile”, conchide Chenoweth.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.