Consiliul Județean Timiș, măsuri pentru ca proiectul noii maternități să fie implementat...

Consiliul Județean Timiș, măsuri pentru ca proiectul noii maternități să fie implementat mai repede

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a luat o măsură cu scopul de a scurta termenul de realizare al proiectului noii maternități a spitalului județean.

Astfel, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat că a fost demarată licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor, fără a fi semnat și contractul de finanțare al proiectului. Vă reamintim că noua maternitate a Spitalului Județean Timișoara a primit finanțare în cadrul programului transfrontalier România-Ungaria, valoarea proiectului fiind de aproximativ 50 de milioane de lei, cu TVA inclus.

„Studiul de fezabilitate a fost finalizat și recepționat, iar întreaga documentație a fost trimisă Biroului de Cooperare România – Ungaria, în condițiile în care proiectul a fost câștigat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria, în valoare de 50 de milioane de lei, cu TVA inclus.


Pentru a scurta termenul de realizare a proiectului a fost demarată licitația de proiectare plus execuție fără a avea semnat contractul de finanțare. Avem aprobat contractul de finanțare, doar că nu a venit efectiv documentul să-l semnăm. Avem această posibilitate cu condiția că dacă ne mișcăm mai repede decât contractul de finanțare, nu vom semna contractul de proiectare și execuție decât atunci când avem contractul de finanțare semnat”, a explicat Călin Dobra.

Potrivit șefului CJ Timiș, în cadrul noii maternități se vor putea relua inseminările in vitro. De asemenea, maternitatea va avea o suprafață de 6.000 mp, dintre care 4.700 mp utili și va fi dotată cu blocuri operatorii, o secție de Anestezie și Terapie Intensivă, săli de naștere, camere de gardă, precum și spații pentru cazarea mamelor și a copiilor.

„Durata efectivă de realizare a investiției, de la demararea lucrărilor, va fi de aproximativ doi ani. Sper să obținem cât mai repede acest contract de finanțare”, a precizat Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.