Primăria Timișoara a găsit o nouă soluție astfel încât pe străzile orașului să fie prezenți mai mulți polițiști locali. Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre votat în ultimul plen al Consiliului Local Timișoara, a fost modificată organigrama și statul de funcții al Direcției Poliției Locale, prin transformarea unor posturi de natură contractuală. Concret, este vorba de 15 posturi de referenți, care au fost transformate în posturi de polițiști locali.
În documentația care însoțește proiectul de hotărâre se arată că măsura este necesară „în vederea creşterii eficienţei activităţii de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a creşterii gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza Municipiului Timişoara şi la solicitarea comunităţii locale, a factorilor decidenţi din UAT Timişoara se impune creşterea numărului de poliţişti locali din cadrul instituţiei pentru asigurarea climatului de siguranţă al cetăţenilor, a siguranţei în şcoli şi în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ etc., cu încadrarea în numarul maxim de posturi stabilite conform O.U.G.
nr. 63/2010”.
Pe de altă parte, Nicolae Robu s-a arătat nemulțumit de faptul că este limitat numărul de polițiști locali care pot fi angajați, conform legii, în condițiile în care populația Timișoarei este mult mai mare decât cea din rapoartele oficiale.
„Problema este că numărul de polițiști angajați e limitat și atunci noi am transformat niște posturi de oameni de pază în posturi de polițiști, ca să avem mai mulți polițiști, că nu facem față cu activitatea polițienească. Și suntem descoperiți, nu avem suficienți oameni de pază, nici vorbă să avem, nici polițiști nu avem. Această limitare mi se pare stupidă. Populația oficială e una și populația reală e alta. Populația reală este probabil de aproape jumătate de milion de suflete, populația oficială e peste 351.000. Este o diferență de 50%, chiar mai mult. Asta este, trebuie să ne adaptăm și să facem față. Noi am dori, evident, să avem cheltuieli cât mai mici, dar în primul rând trebuie să asigurăm securitatea în oraș. Și până la ora actuală avem o securitate acceptabilă comparativ cu ce vedem în alte părți, dar nu mulțumitoare. Noi vrem să avem o securitate impecabilă în orașul nostru”, a declarat Nicolae Robu.
Foto: Arhivă
La ce mafie și la câți interlopi sunt, este adevărat ca securitatea este acceptabilă, prostii acesta cred că nu știe ce vorbește sau știe și zice la vrăjeală tot. Cu un primar care susține mafia și interlopii ce siguranță mai avem. Acești polițiști locali sunt doar pt a cheltui banul public și cam atât, bă mai mult sunt puși pt a da amenzi nouă care plătim impozite oricum pe tot. Doar credeți că acești polițiști se pot lua de interlopi???? Acest primar este terminat.