Nadayana a lansat un videoclip filmat în inima ascunsă a Carpaților Occidentali...

Nadayana a lansat un videoclip filmat în inima ascunsă a Carpaților Occidentali VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul timișorean Nadayana a lansat un nou videoclip,pentru melodia Inward Spring, ale cărui filmări au avut loc în inima ascunsă a Carpaților Occidentali.

„Mi-am dorit de mult timp să fac o înregistrare live în natură, într-un loc magic, uitat de lume … Unele locuri pe care le vizitezi îți dau o energie unică pe care în alte circumstanțe nu o găseșți, iar muntele și liniștea lui a fost cadrul perfect pentru a lasă inspirația și improvizația să condimenteze spațiu sonor creeat cu aceste instrumente: Pantam și Gong. Dar toate acestea au avut și un preț. Imaginează-ți cum este să urci prin pădure aproape o ora un traseu relativ obositor cu stânci și pietre, copaci căzuți în cale și altele cărând în spate un pantam, gong, amplificator, efecte, stative, echipamente de înregistrare, drone, toate cântărind peste 70 de kilograme. Am vrut să ne oprim și să ne întoarcem din drum de vreo 7 ori, dar de fiecare dată ne gândeam cum ar fi să ajungem acolo sus și să gustăm zen-ul acela din vârful muntelui. După un urcuș aproape imposibil care a durat o eternitate a venit și răsplata, o panoramă incredibilă de pe marginea amețitoare a unei prăpăstii colorate absolut uimitor de apusul soarelui – locul perfect pentru un videoclip și o experiență aș spune chiar mistică“, spune Claudiu Lazarciuc.

Printr-o expresivitate autentică, o amprentă originală și carismatică, Nadayana translatează vocile angelice ale unor instrumente muzicale exotice și rare precum Pantam/ Handpan și Gong într-un momentum, într-o experiență care transcende granița dintre artist și sunet.


Remarcându-se cu clipuri video ale unor piese de o sensibilitate rară precum „Towards the Light” și „With You”, Nadayana este un proiect muzical unic fiind luat de referință în domeniu și recunoscut mondial. Pasiunea pentru teatru și film i-au adus multe colaborări printre care și cu binecunoscutul regizor și coregraf Răzvan Mazilu la piesa Cartea Junglei în cadrul Teatrului German de Stat. De asemeni, în anul 2016, Nadayana a primit o nominalizare la Idyllwild Internațional Festival Of Cinema în Los Angeles, California pentru coloana sonoră a filmului „The Boatman”.

„Inward Springeste o curgere de povestiri sonore autentice, plină de emoție, și o chemare către esența ființei. Videoclipul a fost lansat în aceste zile și este foarte apreciat în toate locurile lumii. Sunt persoane care întreabă unde este filmat dând impresia că este rupt din povești. Ce urmează este o serie de videoclipuri care au vor să arate o altă față a României cu locuri sălbatice și pline de încărcătură spirituală oferind o evadare sonoră și vizuală pentru cei care sunt amatori de… drumeții interioare“, spune Claudiu Lazarciuc.

Nadayana va susține un concert special duminică 22 decembrie de la ora 19.30 în București, la Hermitage.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.