Handbaliştii şi baschetbaliştii timişoreni şi-au aflat adversarii din Cupă înaintea înfruntării Stelei....

Handbaliştii şi baschetbaliştii timişoreni şi-au aflat adversarii din Cupă înaintea înfruntării Stelei. Culoar bun pentru SCM Politehnica

0
DISTRIBUIȚI
Atât baschetbalişii de la SCM Timişoara, cât şi handbaliştii de la SCM Politehnica au obţinut accesul în sferturile de finală ale competiţiei K.O. De asemenea, în mod inedit, pentru ambele urmează în campionat confruntări acasă cu formaţiile CSA Steaua.
Elevii lui Pero Milosevic vor întâlni în Cupa României gruparea de ligă secundă Magnum Botoşani, în timp ce cei ai lui Dragan Petricevic au o misiune mai dificilă contra celor de la BCMU Argeş Piteşti.

Pentru echipa de baschet va fi o dublă tur-retur cu piteştenii, rivali şi în campionat. Prima manşă va fi la Timişoara pe 28 decembrie. „Deşi la prima vedere echipa din Piteşti pare a fi unul dintre adversarii mai accesibili din urna în care s-a aflat la tragerea la sorţi, nu consider că avem o misiune uşoară. Aţi văzut ce surpriză am avut în sezonul trecut, când ne-am bucurat că am căzut cu Dinamo, care la vremea respectivă era cel mai accesibil adversar. Va fi o dublă manşă foarte grea, în care, ţinând cont de situaţia pe care o au în campionat, cei din Piteşti vor dori să-şi ia revanşa în Cupa României. La final, ne dorim să ieşim învingători. Nu ştiu dacă faptul că disputăm primul meci acasă reprezintă un avantaj, eu mi-aş fi dorit să-l jucăm în deplasare şi să evoluăm cu calificarea pe masă la Timişoara.


Important este să nu ni se accidenteze jucători, să avem tot lotul valid şi să ne păstrăm atitudinea pe care am avut-o în ultimele meciuri de campionat. Atenţie maximă la echipa din Piteşti, pentru că avem precedentul Dinamo din sezonul trecut şi nu vrem să trecem din nou prin acea situaţie”, a comentat Ilie Triţoiu, preşedintele Baschet SCM.

Vineri, 13 decembrie, de la ora 18, SCMT are meci cu Steaua de pe teren propriu. Cu această ocazie „leii” vor să vină în sprijinul celor care nu au posibilităţi pentru un Crăciun ca în cărţile poştale. „Cei care vor să aducă o bucurie în familiile nevoiașe, sunt așteptați la sala Constantin Jude cu dulciuri, rechizite, produse de igiena (săpun, pastă și periuță de dinți), căciuli, fulare, mănuși și chiar hăinuțe pentru copii și adulți”, se arată în anunţul clubului. Obiectele ar fi indicat să fie pregătite ca gata de predare sub formă de cadou, obiectele de pluş vor fi aruncate pe parchet înainte de startul meciului.

SCM Poli îşi poate apăra trofeul

De partea cealaltă, deşi au avut un parcurs sub aşteptări la începutul campionatului, SCM Politehnica beneficiază de şansa de a lupta din nou în turneul Fina Four al Cupei. Pentru a ajunge acolo alb-violeţii par să aibă un adversar accesibil în sferturi. Jocul în unică manşă din această fază va avea loc pe terenul „necunoscutei” Magnum Botoşani, din liga a doua.

În celelalte partide din această fază vor mai avea loc partidele: Dinamo București – Potaissa Turda, CSM Alexandria – Dobrogea Sud Constanța şi CSM Bacău – HC Buzău.

Duelul în unică manşă din Moldova va fi la finele săptămânii şi va fi ultimul joc al bănăţenilor în acest an calendaristic. Pentru SCM Politehnica urmează mai întâi jocul foarte important de campionat de pe teren propriu cu CSA Steaua București, progarmat joi, de la ora 16.00, în sala „Constantin Jude”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.