Tragedie pe o șosea din Timiș. O femeie a murit, după ce a fost izbită de un autoturism pe DN6, între Timișoara și Lugoj.
Victima încerca să traverseze strada printr-un loc nepermis, ceea ce a constat-o viața.
Accidentul mortal s-a petrecut în apropierea localității Iosifălău. Un bărbat conducea regulamentar dinspre Timișoara, înspre Lugoj, iar la un moment dat în față i-a ieșit o femeie ce încerca să treaca șoseaua printr-un loc neregulamentar.
Impactul a fost invevitabil. Victima a fost proiectată pe sensul opus de mers, iar apoi ar fi fost izbită de un alt autoturism. A murit pe loc.
Circulația este blocată până la finalizarea cercetărilor. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursa foto: Facebook / DRDP Timișoara