Primarul Robu anunță că tramvaiele vor putea circula, în sfârșit, până la...

Primarul Robu anunță că tramvaiele vor putea circula, în sfârșit, până la Shopping City. Când s-ar putea produce „minunea”

1
DISTRIBUIȚI

După trei ani de blocaje, în sfârșit, stația de măsurare a calității aerului din Calea Șagului va putea fi mutată. Anunțul a fost făcut, astăzi, de Nicolae Robu, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara. În aceste condiții, va putea fi finalizată și linia de tramvai spre Shopping City Timișoara.

„În sfârșit, suntem pe punctul de a muta acea stație de măsurare a parametrilor de calitate a aerului din Calea Șagului.


Avem autorizația de construcție pentru amenajările ce trebuie făcute. Sarcina angajării unei firme și efectuării și plății lucrărilor revine celor de la Shopping City. Sperăm ca într-un timp foarte scurt, de îndată ce vremea va fi corespunzătoare, stația să fie mutată, să fie condiții meteo potrivite pentru crearea platformei de beton pe care va fi mutată stația. Lucrările sunt minimale, se pot face foarte repede. Iată că după trei ani, suntem aproape de momentul în care și noua linie de tramvai va fi dată în folosință și timișorenii vor putea folosi tramvaiul pentru a ajunge în complexul comercial”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai precizat că stația de măsurare a calității aerului va fi mutată tot în zonă, la o distanță de câțiva zeci de metri. „În primăvara aceasta estimez că va circula tramvaiul 7 până la Shopping City”, a adăugat Nicolae Robu.

1 COMENTARIU

  1. Parcarea e privata, locurile sunt puse la dispozitia clientilor in anumite conditii. Daca nu le respecta ( românii sunt mari maestrii in domeniu) cred ca-i dreptul centrului comercial sa ia masuri. Sunt frecvente blocari cai acces, ocupare abuzive locuri rezervate, masini lasate spre vanzare sau parcari”rezidentiale”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.