Nu mai e un secret pentru nimeni că formația clujeană Kumm a scris o filă de neuitat în istoria autohtonă a muzicii. Bazele trupei au fost puse în 1997 de către Eugen „Oigăn“ Nuțescu și Kovács András, iar printre primele apariții ale formației s-a numărat și un recital susținut un an mai târziu în cadrul festivalului timișorean Studentfest.
De-a lungul anilor, prin „gașca“ Kumm au trecut printre alții și Daniel Radu („byron“), saxofonistul Mihai Iordache sau timișorenii Uțu Pascu și Cătălin Mocan. Alături de activitatea sa din Kumm, Oigăn“ s-a implicat și în proiectul Moon Museum, a editat un album solo numit Sex with Onions și face parte, din 2014, din „echipa“ Robin and the Backstabbers. La începutul acestui an, artistul a anunțat un proiect în cadrul căruia își propunea să lanseze câte o piesă pe lună timp de un an. Am realizat un interviu alături de Oigăn, din ale cărui răspunsuri cât se poate de șugubețe am aflat care sunt amintirile lui despre Studentfest, cum arată scena rock timișoreană, care mai este statutul Kumm și Moon Museum și care este filozofia vremurilor de criză pe care le trăim…
– Printre primele concerte susținute de Kumm s-a numărat și recitalul susținut în 1998 la Studentest în Timișoara. Ce amintiri ai de la acest eveniment? Cum era Studentfest-ul pe atunci ți cum ai perceput pe atunci viața muzicală a Timișoarei?
– Servus. Cred că era primul sau al doilea concert în deplasare. experiența s-a repetat apoi, aproape anual; de obicei venea un vagon întreg cu trenul de noapte de la Cluj, plin atât cu artiști invitați cât și cu prieteni care se lipeau de ei. Întotdeauna cea mai faină surpriză, când ajungeam în gara Timișoara, era că la voi primăvara avea un avans de vreo lună. Noi încă aveam zăpadă pe Feleac și la voi deja explodau magnoliile. Nu glumesc, așteptam Studentfest cum așteaptă credincioșii paștele.
– Ai pornit un proiect în care îți propui să lansezi câte o piesă pe lună timp de un an. Piese scrise de tine dar cântate de alții (sau de tine plus alții). De ce ai simțit nevoia să inițiezi acest proiect? Când va apărea albumul Antimaterie și cu cine vei mai colabora în acest demers?
– Aveam niște răspunsuri brici la întrebarea asta acum vreo lună. Eu aș fi vrut să lansez albumul în iarna lui 2021 iar până atunci să lansez piesele într-o punctualitate germană. Acum, izolat la Brașov, deja am întârziat un pic cu piesa a doua – „Matematică”; cântecul e gata mixat dar să faci filmuleț (după mine, clipul a murit prin 2002) fără să ieși din casă e un pic mai greu. Iar conceptul e ăsta – 11 piese, 11 vocaliști (eu le zic în glumă „profesori” pentru că titlul fiecărui cântec e o materie de școală), 11 filme. Nu cedăm. Dar să spun acum ce voci vor urma mi se pare un fel de spoiler. Fără supărare. Uite, facem un compromis, următorul cântec îl va cânta A.D.
– Care mai e statutul actual al proiectelor Kumm și Moom Museum?
– Dacă e să fiu pedant, Kumm e trupâ și MM, proiect. Statutul actual e „să vedem ce se mai întâmplă”. În momentul în care s-a închis planeta ambele găști aveau programate concerte care deocamdată s-au anulat sau amânat.
– Dacă ar fi să faci o eventuală comparație între anii 90 în rockul timișorean și anii actuali, cum ai caracteriza evoluția fenomenului? Se spune că mai demult Timișoara era kilometrul zero în muzica rock românească. Mai e valabilă această afirmație în zilele noastre?
– Timișoara a fost întotdeuna unul din focarele artistice faine, atât ca trupe cât și ca evenimente; asta o știe orice copil. Pe de altă parte pe mulți i-a și călcat pe bătătură cu atitudinea des afișată de „Banatu-i fruncea”, la noi ca la nimeni. Kumm și Moon Museum s-au scos că au avut doi, respectiv un membru timișorean. Iar Robin & The Backstabbers se scot că ne iubesc și promovează IPR și Monokrom.
– Cât de greu este să activezi într-un proiect care nu cântă „comercial“? Care este definiția rock-ului comercial în zilele noastre în țara noastră și în lume?
– 1. E greu și ușor să cânți și să nu cânți într-un proiect comercial sau ne-comercial (vechi proverb Zen).
2. DRC (definiția rock-ului comercial) în țara noastră: Rockul comercial românesc este o muzică de tip rock care reușește prin intermediul concertelor și a vânzării de copii discografice – analoage sau digitale – să genereze venituri pecuniare.
3. DRC în lume: Rockul comercial din lume este o muzică de tip rock care reușește prin intermediul concertelor și vânzării de suporturi discografice – analoage și digitale – să genereze venituri pecuniare.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?
– Hai cu Galele Premiilor Oigăn:
cele mai bune lumini: The Cure, Sziget Festival, 2002.
cel mai bun sunet: Radiohead, Lollaapalooza, Berlin 2016.
ceal mai intens show: Nick Cave & The Bad Seeds, Beograd 2017.
cea mai pe sufletul meu muzică: Lou Reed + Suzanne Vega, Montreux Jazz Festival, 2000.
cel mai fain concert din țară: Massive Attack, București 2008.
cel mai fain concert cu o trupă românească : Travka, 15 ani, TNB București.
– Cum ți-ai descrie colegii din Robin & The Backstabbers, fiecare într-o propoziție…
– Radu pune masa.
Florentin gătește.
Andrei aduce vinul.
Robin spune rugăciunea.
Vlady gustă din farfuriile celorlalți.
– Cât timp acorzi repetițiilor? Ai vreun „ritual“ înainte de concert? Dar după?
– Fiecare trupă cu ritualurile ei.
Înainte : îmbrățișări, urlete, incantații, ochelari de soare sau absența voită a tuturor acestora. După concert îmi place să ies afară (dacă concertul e indoors) să stau cu fumătorii (deși m-am lăsat) și să nu aud muzică o vreme.
– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?
– Inspirația vine din necesitatea de a umple un gol în piept datorat expirației. Iar pentru mesaje am sms, whatsupp, mail și messengerul de la Facebook, nu-mi trebuie muzică.
– Ce părere ai de muzica așa-zis comercială difuzată în heavy rotation la posturile de radio comerciale din România?
– Aceeași părere ca despre restaurantele de mega-fițe. dau rar pe acolo iar când dau, unele mâncăruri îmi plac, altele nu. Fix ca-n viață.
– Care este secretul unui bun „muzician“? Cât contează studiul și cât contează „urechea“? Există vreo diferență între un muzician și un muzicant?
– 1. Secretele sunt pentru agenți secreți, societăți secrete și elevi de gimnaziu.
2. Fără număr!!
3. Da, există. Depinde cum vrei să-l faci să se simtă pe cel pe care îl numești într-un fel sau altul.
– Cum ți se pare cultura muzicală în România? Unii se plâng că la festivaluri sau petreceri promoterii aduc aceleași nume (care cu siguranță strâng public). Ce părere ai de „efectul de turmă“ ?
– 1. Cultura muzicală e o chestie personală și ține de grădina fiecăruia. unii pun ceapă, alții begonii.
2. Putem să ne plângem sau nu; organizarea de evenimente ține mai mult de Academia de Studii Economice decât de Academia Artelor Frumoase și are legile ei. Eu îi respect pe oamenii care fac treaba asta, mai ales pe cei care o fac ca lumea care de multe ori și-o iau atât de la artiști cât și de la public.
3. „efectul de turmă” a apărut ca o consecință a faptului că milioane de generații de ierbivore au ajuns la concluzia că sunt mai pasibile de a fi consumate de către prădători dacă pasc singure.
– Vinil sau streaming? Care dintre aceste medii de redare a muzicii îți sunt pe plac și de ce?
– Vinilu-i ca iubirea, streaming-ul ca sexul. Eu zic că avem nevoie de ambele.
– Care este partea favorită în procesul tău creativ? Dar partea cea mai puțin plăcută?
– Un prieten bun de-al meu (ARP) zice că partea lui favorită la înregistrarea unei piese e atunci când, spre final, adaugă pad-urile de sintetizatoare. Îmi cer scuze pe această cale; de când am intrat în trupa lui i-am furat de câteva ori plăcerea și le-am înregistrat eu
Momentul meu preferat e când trag – la aproape orice cântec – două chitări acustice pe fundal care de cele mai multe ori de-abia se aud. și mai precis, momentul meu preferat e când deja am înregistrat-o pe aia din dreapta (cum te uiți către parbriz, nu lunetă) și o completez cu aia din urechea stăngă.
Neplăcut e momentul în care ți se rupe perechea preferată de pantaloni sau când dai noaptea cu degetul mic de la picior în marginea patului; nu procesul creativ.
– Se spune că muzica rock trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica rock românească trupele se feresc să ia atitudine explicită împotriva nedreptăților?
– Nu cred că muzica rock „trebuie” nimic; există piese foarte faine despre vreme și despre mâncarea de pisici. Iar în zilele noastre există multe trupe trupe care iau atitudine – unii mai fățiș alții mai subtil, după cromozomii fiecăruia.
– Trăim vremuri de pandemie, în care lumea se schimbă. Care este mesajul tău pentru melomani în aceste vremuri? Cum vezi „momentul“ în care vom ieși din această criză mondială, industria muzicală va mai fi la fel ca înainte?
– Eu cred că vorba aia cu mâncăm, bem iar numai pe urmă filozofăm e foarte valabilă, mai ales în perioade de criză. Să fim noi sănătoși, restul vedem mai încolo. Oricum, avem aproape toată cultura omenirii să ne țină de urât (pe gratis, in mare parte). Iar industria muzicală e ultimul lucru la care mă gândesc acum. Probabil că și reciproca e valabilă.
