Vicepreședintele CJUS Timiș: ”Am aflat abia astăzi că laboratoarele care fac teste...

Vicepreședintele CJUS Timiș: ”Am aflat abia astăzi că laboratoarele care fac teste în județ nu fac față, iar reactivii lipsesc”

0
DISTRIBUIȚI

Vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, Călin Dobra, a acuzat, astăzi, după ședința în care s-a decis instituirea obligativității purtării măștilor în spații deschise cu excepția a două zone aglomerate din Timișoara, faptul că ”Guvernul PNL și autoritățile locale liberale în frunte cu Direcția de Sănătate Publică Timiș au scăpat situația de sub orice control și vor să își șteargă urmele cu nerușinare, prin măsurile care încalcă drepturile cetățenilor”.

Președintele Consiliului Județean Timiș a susținut că închiderea teraselor la ora 23,00 este ”doar acoperirea pentru ca populația să nu afle de dezastru pe care l-au provocat”.


Dobra a afirmat că în calitate de ”vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență am aflat abia astăzi că laboratoarele care fac teste în județ nu fac față, iar substanțele necesare, reactivii, lipsesc. Este halucinant ca până acum să nu știm acest lucru, ca să putem lua măsurile necesare și să alocăm, măcar de la nivel județean, fondurile necesare. Ni s-au ascuns tuturor informații vitale, care pun în pericol sănătatea populației, iar restricțiile care se impun acum sunt doar praf în ochii oamenilor. În ochii noștri, ai tuturor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.