Complexul Muzeal Arad propune ca exponat al lunii septembrie portretul lui Cornel Luțai (1889-1968), primar al Aradului între anii 1928 și 1931, care este prezentat de muzeograful dr. Felicia Oarcea.
Născut la Nădlac, Cornel Luțai a studiat dreptul la universitățile din Budapesta, Viena și Cluj, unde, în 1911, a obținut și titlul de doctor în drept. Reprezentant al generației Marii Uniri, a fost martor al ororilor petrecute în anii primului război mondial, a asistat la dezmembrartea Imperiului Austro-Ungar și la întemeierea Regatului României Mari, și a fost invitat să participe la marea adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În timpul acelor tumultoase evenimente, era avocat definitiv la Camera avocaților din Szeged, apoi și-a deschis propriul birou de avocatură la Arad, în cadrul căruia a profesat până în primăvara anului 1948. Din 14 septembrie 1918 pâmă în 10 aprilie 1920 a fost funcționar la Prefectura Arad, iar la sfârșitul anului 1928 a fost desemnat primar al Aradului, funcție pe care a ocupat-o până în 1931. Deși mandatul său a fost unul scurt, Cornel Luțai a marcat istoria administrației interbelice a orașului, atât prin noile sale proiecte cât și prin păstrarea tradițiilor orașului. În anii în care s-a aflat la conducerea primăriei, s-au modernizat transporturile urbane, au fost puse în circulație autobuze noi, s-au făcut lucrări de infrastructură, s-au construit cinematografe care au fost dotate cu aparate pentru filme sonore și au fost alipite cartiere mărginașe care înconjurau orașul și aveau la vremea respectivă statut de comune. Tot el a amenajat centrul și a mutat comercianții în Piața Obor. A sprijinit, de asemenea, actele de cultură și tinerii merituoși care au beneficiat de burse. În puținii ani în care Cornel Luțai s-a aflat în fruntea administrației, Aradul ajunsese să rivalizeze cu marile orașe ale României interbelice. S-a stins din viață în 1968 iar rămășițele sale pământești odihnesc la cimitirul „Eternitatea” din Arad. Portretul său, expus la Muzeul de Artă, a fost realizat de pictorul Carol Wolff, în în urma unei comenzi din 1932 a primăriei arădene.
Albumul „Pentru neam și țară: Societatea Ocrotire Orfanilor de Război, 1916-1924”, tipărit la Oradea în 1925, este un exponat virtual din colecția de carte veche, rară și bibliofilă a bibliotecii documentare din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, prezentat în această lună de muzeograful Georgeta Deju.
Volumul, legat în piele neagră, cu titlul imprimat pe copertă cu majuscule aurii, dispuse în semicerc, a fost tipărit în condiții grafice excepționale. Albumul este elegant, fiecare pagină este decorată cu un chenat lat, cu motive florale, iar ca frontispiciu au fost folosite diverse ilustrații și fotografii. Albumul a fost editat cu un scop filantropic, pentru strângerea de fonduri în folosul orfanilor de război ocrotiți de societate, dar și pentru popularizarea activității acesteia, în anii războiului și în cei care au urmat. Prima parte a albumului tratează participarea României la război și înfăptuirea Regatului României Mari, iar cea de-a doua este un istoric al societății și al scopului acesteia. Încă din primele zile după intrarea României în război, principesa Olga Sturdza înființase la Iași, sub înaltul patronaj al Reginei Maria, primul cămin pentru adăpostirea orfanilor de război, marcând începutul demersurilor făcute ulterior pentru înființarea unui număr cât mai mare de orfelinate, menite să-i protejeze și să le asigure instruirea, până la vârsta la care își puteau asigura singuri existența. Sedii ale societății patronate de principesa Olga Sturdza au existat în mai multe orașe din întreaga țară, printre care și Timișoara, căci numărul orfanilor din întreaga Românie ajunsese, la începutul tipăririi albumului, la aproape 380.000.
Inventarul unui mormânt de inhumație descoperit în anul 2017 în zona Freidorf, unde a fost cercetată o parte dintr-o așezare sarmatică de la sfârșitul, secolului al III-lea și secolul al IV-lea d.Ch., este expus la Muzeul Național al Banatului, ca exponat al lunii septembrie. Aici au fost cercetate mai multe morminte, iar cel de inhumație, al cărui inventar este expus, a aparținut unui bărbat înalt, căruia, după poziția oaselor, i-ar fi fost legate gleznele în momentul înmormântării, dar nu au fost identificate urme de violență. În mormânt s-au găsit fragmente dintr-o cupă de sticlă romană translucidă, de culoare gălbui-verzuie, decorată cu un rând de tăieturi ovale alungite în partea de mijloc a vasului și altele rotunde aproape de fundul acestuia, iar între ele, două linii neuniforme. Vasul se afla în zona capului, iar lângă piept a fost găsită o fibulă de argint care fusese prinsă de un obiect de îmbrăcăminte. Sub femurul stâng s-a păstrat un cuțit de fier, destul de degradat, care se aflase probabil într-o teacă, iar în zona bazinului, o monedă de bronz foarte deteriorată. Cupa de sticlă și fibula de argint au făcut posibilă datarea mormântului între sfârșitul secolului al III-lea și secolul al IV-lea. Deși inventarul descoperit nu este unul foarte bogat, arheologii sunt de părere că, judecând după cupa de sticlă și fibula de argint, defunctul avea un statut social privilegiat, și e posibil ca alte obiecte perisabile să nu se fi păstrat.
