p>

În acest context, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Timiș dr. Flavius Cioca, împreună cu reprezentantul Instituției Prefectului Timiș, Adrian Mirescu, s-au deplasat în centrele de imunizare cu noul tip de vaccin, din Timișoara și județ, unde au discutat cu medicii coordonatori și personalul medical din cadrul acestora.
Totodată, s-au purtat discuții și cu persoanele beneficiare ale primei doze de vaccin AstraZeneca, referitor la importanța vaccinării și a faptului că aceasta este o responsabilitate față de concetățeni și față de familie, având în vedere faptul că reprezintă un pas major în prevenirea răspândirii infecției COVID-19.
„Menționăm faptul că acest lucru s-a înțeles corect în rândul populației din județul nostru, după gradul mare de ocupare a locurilor disponibile din cele șapte centre de vaccinare. Vă reamintim că acest vaccin se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale, fiind recomandat pentru grupa de vârstă 18-55 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții DSP Timiș.