Un apel la 112 a mobilizat în această dimineață, în Piața Țepeș Vodă din Timișoara, un echipaj CBRN (de intervenție în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice).
„Astăzi, în jurul orei 09:00, am fost solicitați să intervenim în Piața Țepeș Vodă din Timișoara, într-o clădire în care, apelantul susținea că se simte un miros înțepător.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj CBRN și o motocicletă de prim ajutor SMURD. Până la sosirea echipajelor la fața locului, apelantul a fost îndrumat de către colegii din dispecerat să ventileze încăperile și să evite folosirea întrerupătoarelor sau a altor surse de aprindere. La sosirea echipajelor la locul intervenției, în curtea imobilului erau autoevacuate 10 persoane. O persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la paramedicul care încadrează motocicleta SMURD”, a transmis ISU Timiș.
Din fericire, în urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN în cinci apartamente, în casa scării și în subsolul imobilului, nu au fost înregistrate valori depășite privind prezența unor substanțe periculoase. S-a acționat pentru ventilarea spațiilor, urmând a se face și alte măsurători încă într-un apartament.
Foto: Arhivă