p>

Interesul manifestat de elevi și părinții lor pentru British International School of Timișoara crește în fiecare an școlar.
Dacă la deschiderea instituției de învățământ, în septembrie 2019, s-au înscris 220 de elevi, în 2020 anul școlar a început cu 350 de elevi, iar pentru anul școlar viitor sunt deja înscriși peste 400 de elevi, iar alți 80 se află pe lista de așteptare. Urmează să se construiască încă o clădire și din 2022 capacitatea școlii va fi de 900 de locuri.
Ciprian Țiplea, directorul British International School of Timișoara, a explicat că programa școlară include pe lângă materiile predate în limba engleză, ore de limba română și limbi străine, și ore de sport, lecții de nutriție. Elevilor li se vorbește despre diferite valori, cum ar fi respectul, se pune accent pe fair-play, pe lucrul în echipă.
Majoritatea elevilor sunt din Timișoara, chiar sunt doi care fac naveta de la Arad, dar la Școala Britanică studiază și copii din țări precum Germania, Italia, Serbia, India, Suedia.
Taxele anuale de școlarizare pornesc de la 7.200 de euro la grupa de patru ani și merg până la 8.500 de euro.
„Pe lângă dotări și facilități, cea mai importantă resursă este cea umană pentru că omul sfințește locul. Pentru noi este foarte important ca profesorii și toți angajații să înțeleagă filosofia noastră, valorile noastre și tot ceea ce înseamnă abordare în ceea ce privește sistemul de predare. Avem profesori din Marea Britanie, SUA, avem o profesoară din Ucraina, alta din Spania. Avem în școala primară profesori internaționali la fiecare clasă. Avem profesori de specialitate la materii gen sport, muzică, artă și limba română. Manualele și toate celelalte resurse educaționale sunt comandate și sunt în școală conform profilului școlii. În aproape toate clasele sunt table interactive și table albe. Copiii au ipad-uri și le folosesc la mai multe ore”, a spus Ciprian Țiplea, directorul British International School of Timișoara.
Există o bibliotecă pentru cei mici și se lucrează la o bibliotecă pentru cei mari. De asemenea, este în construcție o sală de sport ultramodernă. Elevii care studiază aici au la dispoziție un teren de sport, un parc și un loc de joacă, teren de baschet și teren de volei.
Copiii au parte de tot felul de activități care să le stimuleze creativitatea. De exemplu, în această săptămână elevii de la British School au fost implicați în proiectul „Arena Leilor”, iar în urmă cu două săptămâni au participat la un talent show.
„Sistemul acesta educațional dezvoltă foarte mult încrederea în sine a copiilor. Noi vorbim foarte mult cu ei și eu pentru că predau matematica, le-am spus că nu e nicio problemă dacă răspund greșit la o întrebare, nu trebuie să le fie teamă, nu sunt ridicoli. Știm cu toții cât de important este să ai încredere în tine, să nu existe situații conflictuale în școală prin sesiunile pe care le facem cu profesorii și părinții, care trebuie să știe să recunoască cele cinci forme de abuz. Punem accent pe dezvoltarea lor personală. Avem în fiecare săptămână adunări în care elevii fac diverse prezentări. Școala este acreditată de Council of British International School, este cea mai importantă acreditare pe care o școală de acest gen ar trebui să o aibă și de Cambridge, suntem centru de examinare Cambridge”, a mai precizat Ciprian Țiplea, directorul British International School of Timișoara.