Ruben Lațcău acuză: „Primarii PNL și PSD din județ vor să pună...

Ruben Lațcău acuză: „Primarii PNL și PSD din județ vor să pună stăpânire pe flota de transport public a Timișoarei”

1
DISTRIBUIȚI

În data de 31 august, în ședința Consiliului Județean Timiș, aleșii au aprobat proiectul privind constituirea Comisiei mixte pentru analizarea condițiilor aderării Județului Timiș la Asociația „Societatea Metropolitană de Transport Timișoara”. Potrivit liderului administrației județene, Alin Nica, acest proiect privește problema transportului public pe care o avem în Timiș.

Mai multe localități din județ nu au legătură directă cu autobuze spre Timișoara. În principal s-a ajuns în această situație pentru că firmele de transport au considerat acele rute nerentabile și au renunțat la ele. Problema elevilor care se deplasează din mediul rural la școli din Timișoara, precum și a navetiștilor care au locuri de muncă aici s-ar putea soluționa cu ajutorul SMTT.

Viceprimarul Ruben Lațcău consideră, însă, că modul în care CJT vrea să intre în societatea metropolitană nu este unul corect față de pasagerii timișoreni.

„Primarii PNL și PSD din județ, uniți și patronați de președintele CJ Alin Nica, vor să controleze transportul public din Timișoara prin Societatea Metropolitană de Transport Timișoara. Au venit cu o propunere inacceptabilă de modificare a statutului Societății care va afecta toți timișorenii care folosesc transportul în comun în oraș. Deși flota de autoturisme este a Timișoarei, ei vor să dispună, după bunul plac de aceasta, luând Timișoarei votul de aur din SMTT și prin acordarea de vot egal fiecărui UAT membru”, a transmis, miercuri, viceprimarul Ruben Lațcău.

Acesta a mai precizat că statutul, în forma în vigoare, prevede că fiecare asociat, prin reprezentantul său, are dreptul la un vot direct proporţional cu numărul de locuitori a unităţii administrativ-teritoriale, raportat la numărul total de locuitori a unităţilor administrativ-teritoriale membre a SMTT, stabilit în procente, iar numărul de procente rezultat reprezintă numărul de voturi.

„Ei propun să nu se mai țină cont de numărul de locuitori și fiecare asociat să aibă un vot egal, indiferent de numărul de locuitori sau de flota pe care o dețin.


Statutul în vigoare dă Timișoarei dreptul de a conduce SMTT printr-un președinte, or și acesta primarii PNL și PSD din județ vor să-l ia orașului. Dacă propunerea PNL și PSD va fi adoptată transportul public din Timișoara va fi condus de primarul de Dudeștii Noi sau din Sânnicolau. Consiliul județean cere de câteva luni să intre în SMTT, lucru pe care l-am discutat de mai multe ori cu domnul vicepreședinte Preoteasa. De fiecare dată i-am spus acestuia că nevoiele de transport public ale județului nu pot fi rezolvate cu autobuzele Timișoarei. Nu putem să scoatem mijloacele de pe linia lui 15 să le ducem la Satchinez. Consiliu județean trebuie să înceteze cu aceste șicane și propuneri politicianiste. Ce este al Timișoarei trebuie să rămână al Timișoarei. Aștept maturitate și propuneri serioase din partea primarilor PNL”, a transmis Lațcău.

Vicepreședintele CJT, Alexandru Proteasa, ne-a declarat că instituția caută soluții pentru transportul județean, care este la ora actuală cel mai prost din țară.

„Am avut niște discuții, e adevărat. Noi la CJT am conturat o comisie formată din trei consilieri județeni PNL, doi USR PLUS, unul Pro România, unul PSD. Această comisie este delegată să negocieze condițiile pentru aderarea CJT la SMTT pentru a avea un transport eficient, întrucât avem cel mai prost transport județean din țară. CJT își dorește un transport eficient pentru fiecare locuitor al județului Timiș. Timișoara și-a depășit de mult transportul local”, ne-a spus vicepreședintele CJT, Alexandru Proteasa.

În „joc” au intrat și operatorii privați de transport persoane. Astfel, marți, în ședința Consiliului Local Timișoara, aleșii au primit o adresă prin care mai multe companii de transport solicitau, printr-o plângere prealabilă, revocarea unor hotărâri de consiliu local care, consideră aceștia, „discriminează în mod clar și voit atât transportatorii de persoane prin servicii regulate speciale, precum și pasagerii acestui tip de transport”. Pe scurt, hotărârile vizate reglementează strict transportul de persoane prin curse regulate, „altul decât cel efectuat de RATT (n.r. – care între timp a devenit STPT)”, iar operatorii privați ar avea nevoie de avizul Comisiei de Circulație pentru stabilirea traseelor și a stațiilor de urcare/coborâre, fiind prevăzute și sancțiuni pentru nerespectarea acestor prevederi. Companiile de transport consideră aceste măsuri discriminatorii și cer ca operatorii privați să fie tratați la fel ca societatea de transport public.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.