Consilierul social-democrat Radu Țoancă susține că Primăria Timișoara alege să încalce legea de o lună și jumătate.
Potrivit acestuia, în data de 13 octombrie, a ajuns pe masa primarului Dominic Fritz o adresă oficială cu noul preț al gigacaloriei în Timișoara, vizată de Autoritatea Națională în domeniul Energiei (ANRE), care calcula o creștere de la 486 de lei la prețul de 990 de lei.
„Nu comentez dacă formula de calcul a fost corectă sau nu (mai ales că existau variante ale unor specialiști care demonstrează că prețul real al unei gigacalorii este de fapt 1.600 de lei!), ea a avut girul ANRE și trebuia să intre într-un circuit administrativ legal de avizare sau de respingere. Cert este faptul că Executivul Primăriei nu a avut curajul să supună la vot în Consiliul Local noul preț (de fapt proiectul de hotărâre a fost retras de două ori de pe ordinea de zi) deși avea la îndemână și ultima necunoscută financiară care putea influența calculul – ajutorul guvernamental în valoare de 54 de milioane de lei”, a precizat, sâmbătă, consilierul municipal Radu Țoancă.
Acesta susține că, în consecință, bugetul Colterm a fost prejudiciat cu circa 30 de milioane de lei/lunar, suma rezultată din diferența de preț la gigacalorie (21.500.000 de lei) și pierderea subvenției de stat pentru acoperirea diferenței de preț la gaze naturale, reglementată legal de Parlament (8.500.000 lei).
Țoancă mai spune că au fost încălcate și sfidate toate normativele legale în vigoare, care prevăd că numai consiliul local poate stabili dacă alege să mărească sau nu pentru o comunitate locală prețul la gigacalorie.
Consilierul local mai spune că primarului Dominic Fritz și Executivului li s-ar putea imputa pe persoană fizică acest prejudiciu, care crește zilnic cu un milion de lei.
„Numirea unui activist politic din Giroc, paralel cu domeniul energetic, în funcția de administrator special la Colterm, ascunderea gunoiului sub preș în ceea ce privește prețul actual al gigacaloriei, obsesia administrației Fritz, aproape bolnăvicioasă, de a nu pierde controlul la această firmă pe care a băgat-o în insolvență, arată că oamenii noi nu au putut livra orașului soluții administrative, manageriale și economice mature și coerente.
Useriștii au rămas încremeniți în proiect, dependenți exclusiv de lozincile și marketingul de campanie, iar toate domeniile publice pe care au încercat să le „reformeze” sunt compromise, unele iremediabil, cum este și cazul Colterm!”, a mai transmis Radu Țoancă.