Într-un clip făcut public de platofrma Russia Today, Ramzan Kadyrov, liderul regiunii rusești Cecenia și un aliat al lui Vladimir Putin, a anunțat că luptători ceceni au fost trimiș în Ucraina și i-a îndemnat pe ucraineni să-și răstoarne propriul guvern. Acesta a precizat în înregistrare că trupele sale nu au suferit pierderi și că forțele ruse ar putea ocupa cu ușurință marile orașe ucrainene, inclusiv Kievul, însă vor să evite pierderile de vieți omenești. „Președintele (Putin) a luat decizia corectă și îi vom îndeplini ordinele în orice circumstanțe”, a spus Kadyrov.
Acesta s-a descris singur în mai multe rânduri drept „soldatul lui Putin” și, asemenea liderului de la Kremlin, a cerut ucrainenilor să se ridice împotriva propriului guvern format din „neonaziști”.
Numărul soldaților ceceni nu a fost făcut public oficial, însă conform Russia Today, platforma media susținută de statul rus, ar fi vorba de aproximativ 12.000 de oameni. „Sunt sigur că în zilele ce urmează vom sărbători eliberarea Ucrainei de violență și crimă”, a scris Kadyrov pe pagina sa de pe rețeaua de socializare rusească VKontakte. Acesta a mai scris că Ucraina adăpostește „teoriști” care au ucis femei, bătrâni și copii în Cecenia, mai exact foștii săi rivali.
Rusia a dus bătălii sângeroase, în două rânduri, în Cecenia, după destrămarea URSS, independența proclamată de ceceni în 1991 fiind un lucru de neacceptat pentru Moscova. Ulterior rușii au investit sume imense în reconstrucție, iar la conducere a ajuns un conducător „prietenos” Kremlinului, Ramzan Kadyrov, care a primit „mână liberă”. Acesta conduce Republica Cecenă, ca parte din Rusia, din 2007, dictatura sa regională fiind caracterizată de corupție la nivel înalt și grave încălcări ale drepturilor omului. Kadyrov și-a desfășurat forțele în străinătate pentru a sprijini operațiunile militare ale Kremlinului și în trecut, în Siria și Georgia.
Ukraina a angajat un lunetist contractor de naționalitate Română să-l lichideze pe Kadirov,. I se spune Rechinu și ar avea o experiență vastă în Iraq și Afghanistan.