Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a fost, joi, în județul Hunedoara, unde a participat la recepția barajului Mihăileni, ale cărui lucrări au început în urmă cu 36 de ani.
Tánczos Barna a spus că ani de zile au fost încercări de finalizare a barajului de la Mihăielni, iar anul trecut și anul acesta s-au alocat peste 34 de milioane de lei pentru finalizarea barajului.
„Este o lucrare de extremă importanță pentru că protejează sute, mii de case și protejează localitățile din aval de viituri, de inundații. Protejăm vieți, protejăm bunuri, case, care, de fiecare dată când erau inundații și viituri, erau în pericol. Anul trecut deja am avut o situație când parțial am putut să folosim această lucrare pentru a salva casele din aval. După 36 de ani de la pornire, în sfârșit putem să spunem că acest baraj se recepționează”, a spus ministrul Mediului.
Potrivit lui Tánczos Barna, mai sunt etape procedurale de finalizat, între care procesul de expropriere și devierea drumului național.
„Trebuie să deviem înalta tensiune, linia de electricitate și putem spune că am terminat o lucrare începută în anii ’80”, a mai spus ministrul.
Construcție oprită de căderea regimului comunist
Barajul şi lacul de acumulare de la Mihăileni, aflat la 15 kilometri de municipiul Brad, la limita judeţelor Hunedoara şi Alba, se află în construcţie din anul 1987, iar lucrările trebuiau finalizate în cinci ani, potrivit proiectului iniţial.
De această investiţie urmau să beneficieze peste 20.000 de oameni din zona Bradului, precum şi numeroasele uzine şi exploatări miniere din Apuseni, dispărute între timp, conform adevarul.ro. Proiectul prevedea construcţia unui baraj pe râul Crişul Alb, cu o lungime de aproape 300 de metri şi o înălţime maximă de 24 de metri, precum şi amenajarea unul lac de acumulare cu un volum de peste 10 milioane de metri cubi, o suprafaţă de 110 hectare şi o lungime de 4,5 kilometri.
În primii trei ani de la începerea lucrărilor, peste 60 la sută din proiectul hidrotehnic a fost realizat, însă după 1990, lucrările au stagnat în perioade lungi sau au avansat într-un ritm lent. În ultimii ani, Acumularea Mihăileni a rămas în conservare, iar singurele lucrări care au avut loc aici au fost de întreţinere a şantierului.
Lucrările au fost reluate în mai 2021.
Sursa foto: replicahd.ro