p>

Doi artiști binecunoscuți în eșichierul muzical timișorean, Daniel Dorobanțu și Maria Hojda au lansat recent o nouă variantă a piesei „Înflorirea de lumini“, compoziție care inițial s-a regăsit în materialul discografic lansat la începutul acestui an.
„Cu bucurie vă invit să ascultați «Înflorirea De Lumini», piesă ce face parte din recentul album «Veșnicii» și prezentată într-o nouă versiune, sporită de Maria Hojda și talentul ei vocal deosebit“, spune artistul timișorean Daniel Dorobanțu, un pionier al muzicii ambientale din țara noastră, care a debutat în 1995 și a ajuns în atenția publicului printr-o serie de albume de studio, numeroase lucrări de artă video, instalații, spectacole live și experimente multimedia.
Maria Hojda s-a născut la Sighetu Marmației și a devenit cunoscută grație concursurilor Megastar, X Factor și Vocea României și s-a mutat din București la Timișoara pentru a fi aproape de colegii ei din TM Groove.