Binecunoscutul muzician Emeric Imre revine în fața publicului timișorean cu o porție consistentă de folk și poezie. Artistul s-a născut la începutul anului 1965, „dintr-o femeie aprigă şi sănătoasă, care era jumătate româncă, jumătate poloneză, şi dintr-un bărbat jumătate maghiar, jumătate evreu, în zona care astăzi este cartierul clujean Dîmbu Rotund“, după cum spune în biografia sa.
A fost îndreptat spre muzică încă de mic, începând să studieze vioara din clasa întâi, la îndemnul tatălui său. În 1984, a debutat la Cenaclul Flacăra. Pe lângă participarea la manifestări precum turneul „Folk You”, la a cărui iniţiere susţine că a avut o contribuţie însemnată, muzicianul a susţinut o serie de concerte, iar în 2006 a lansat albumul „Nebun de alb”, care a fost urmat mai apoi de discurile „Iarna mea cu ochii mari” și „Jocul vieții“.
Concertul lui Emeric Imre din Timișoara va avea loc joi 24 martie de la ora 21 la The 80s Pub, iar alături de el se va afla Marius Roje (clape), iar intrarea este liberă. Înaintea acestui eveniment, am realizat un interviu cu artistul care revine de fiecare dată cu mult drag în orașul nostru…
– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți?
– Nu știu dacă cei ce compun pot să spună cu exactitate sursa de inspirație… cine știe cum face conexiuni creierul în strânsă legătura cu sentimentele și sufletul… sincer de multe ori la mine e suficient să cadă umbră sau lumină cumva, dacă am chitara la mine se poate naște un cântec sau privirea sau glasul unei femei… orice poate contribui la un cântec nou. Întotdeauna am încercat să împac oamenii, să încerc să-i fac mai buni… cam ăsta ar fi mesajul la care țin… plus iubirea…
– Se poate trăi decent din muzică în țara noastră?
– Eu sunt un norocos și da, trăiesc din muzica mea. Se poate trăi decent, asta dacă nu ai pretenții de oligarh.
– Cât timp acorzi repetițiilor? Ai ritualuri? Ce te faci în momentul în care ai uitat ceva dintr-o piesă pe care trebuie să o cânți?
– De repetiții e nevoie mereu… mai ales când lucrezi și la piese noi cu colegii… în cazul meu Jimi El Laco și Marius Roje la clape. Ritualuri nu am dar un moment de calm și de stat câteva minute cu gândurile tale e nevoie. După concert mă văd cu oamenii, discuții, un pahar de vin… cam tot ce ține de normalitate. Când uit versuri clar improvizez…
– Cât de importantă este comunicarea cu publicul la un concert?
– Eu cred că publicul în mare măsura simte dacă eșți fals sau nu… eu comunic cu ușurință, poate mai un pic mai greu când sunt tare emoționat.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat?
– Dacă vorbim de discuri de vinil cum era în anii ’80, primul a fost din folk Baniciu… mi-a plăcut „Discul galben”… am mai ascultat și Vintilă, Vali Stelian…
– Care-s diferențele între un muzician de jazz și unul de rock? Există genuri muzicale „pentru elite“ și pentru toată lumea?
– Diferențe sunt, dacă ne gândim la stăpânirea unui instrument, doar tehnic vorbind.
Nu e scris nicăieri că jazzul trebuie să aibe 100 de acorduri într-un cântec și folkul doar trei. Important e ce transmiți cu cântecul respectiv și dacă rămâne în auzul celor ce ascultă. Poți fi cel mai tehnic instrumentist și să nu folosească nimănui asta, poți avea cea mai splendidă voce din univers și să nu poți să o distingi într-o matcă naturală a unui cântec. Există și elite, snobism, falsitate da… dă bine doar să fi văzut la anumite concerte… cert este că muzica poate fi frumoasă, dar nu în orice gen.
– Care este secretul unui bun muzician? Cât contează „teoria“ și cât contează practică?
– Nu cred că e nici un secret… eu cred că există destin și talentul cu care te nașți. E importantă și teoria și practica dar nici una nu ajunge la desăvârșire fără talent fără darul primit din ADN.
– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara?
– În Timișoara a fost, este și cred că va fi mereu o „scenă” muzicală amplă și de calitate datorită amalgamului de nații care trăiesc în spațiul bănățean. Am cântat de multe ori în Timișoara și nu numai folk. Ca paranteză am fost instrumentist în timpul armatei în ansamblul casei armatei din Timișoara cântam și la vioară și la chitară… pentru folk publicul de aici mi s-a părut întotdeauna minunat.
– Cum ți se pare cultura muzicală în general în România?
– Din păcate suntem în cădere liberă datorită vârtejului vieții actuale unde goana e după câștig imediat, facil și fără preț pe calitate.
– Vinil, CD sau streaming?
– Sincer, vinil și CD, e mai aproape de simplitatea vieții. Dar va trebui să ne adaptăm mereu la tehnicile progresiste sau nu…
– Cum ai trecut prin complicata perioadă de pandemie? Ai fost creativ? Cum vezi „revenirea”, vom ajunge la situația de dinainte de pandemie în viitorul apropiat?
– Sincer nu știu cum va fi… am compus în perioada pandemiei și lucrez la un album nou, important acum e să avem pace și sănătate.
– Unde te vezi în viitorul apropiat?
– E complicat să răspund cinstit la întrebarea aceasta .Depinde de pacea de care vorbeam, nu pot fi de-a dreptul fericit atunci când e suferință și neliniște în jurul meu. Oricum în viitor nu mă văd decât acolo unde mi-e locul: pe scenă, înconjurat de prieteni și optimist, visând la o lume mai bună și mai frumoasă!
