La Consiliul Județean Timiș a fost semnat, luni, contractul cu finanțare europeană „Monitorizarea în comun a riscurilor producerii situațiilor de urgență în aria de cooperare transfrontalieră România – Serbia”.
Parteneri și beneficiari ai proiectului sunt ADIVEST, ISU Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Timiș și orașele Zrenjanin și Kikinda din Serbia.
Aceștia vor accesa aproape 1,3 milioane de euro, bani europeni.
Proiectul se va derula în perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023 și include, de asemenea, sesiuni de pregătire profesională.
Potrivit lui Sergiu Bălașa, director ADIVEST, în dotarea ISU va intra o autospecială, un buldoexcavator, o cisternă, 14 corturi, o motopompă și o bucătărie mobilă. Jandarmeria va beneficia de două microbuze și două bărci pneumatice.
Anul viitor, în cadrul proiectului vor fi realizate simulări de incendii sau cutremure și desfășurarea de forțe aferentă, în Gătaia, Deta, Zrenjanin și Kikinda.