p>

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au efectuat ieri un număr trei percheziții domiciliare, în municipiul Fetești și comunele Vlădeni și Bordușani, la persoane suspectate de trafic de droguri de mare risc.
„Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate de procurorii DIICOT Ialomița împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 40 de grame de cocaină, două cântare electronice de mare precizie, un pistol cu glonț, cu două încărcătoare și amortizor, 12 cartușe, un pistol tip airsoft, 5 telefoane mobile, precum și sumele de 2.250 de euro și 1.600 de lei”, a transmis DIICOT:
Un suspect a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Asta da treba ,nu cânepă ca la Timișoara.