Tripticul „Înmormântarea lui Christos”, pictat acum mai bine de un secol de...

Tripticul „Înmormântarea lui Christos”, pictat acum mai bine de un secol de un celebru artist maghiar, restaurat la Arad

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Un celebru triptic, „Înmormântarea lui Christos”, pictat de pictorul maghiar Feszty Árpád, care reprezintă momentele cruciale ale sacrificiului lui Iisus Christos, a fost din nou expus zilele trecute în sala Palatului Cultural arădean proiectată special pentru această lucrare, după ce, vreme de aproape șapte decenii, a fost ferită de ochii publicului. Lucrarea a fost restaurată iar în sala care i-a fost destinată  de la construirea palatului, a fost acum inaugurată o pinacotecă a  muzeului arădean, al cărei curator este muzeograful dr. Adriana Pantazi. În pinacotecă mai pot fi admirate și alte lucrări de valoare din patrimoniul  muzeului, marcate de influența unor importante centre artistice europene și de curentele artistice care s-au succedat ori au coexistat în secolul al XIX-lea, de la romantism și academism, până la realism. A fost expus și tabloul semnat de Liezen-Mayer Sándor, „Matia Corvin”, în care fusese învelit tripticul, restaurat la rândul lui aflat acum pe peretele opus acestuia.

Tripticul, care are o lungime de 13 metri și o lățime de patru metri, a fost pictat în Italia, expus în anul 1902 la Budapesta, și, la solicitarea asociației culturale Kölcsey, a ajuns la Arad cu prilejul inaugurării Palatului Cultural, în anul 1913, unde avea un spațiu pe măsură pentru a fi expus permanent, alături de alte lucrări provenite din custodia oferită de Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta. În anii ʹ50, acesta a fost acoperit din dispoziția activiștilor comuniști ajunși la putere, iar în anul 1977 a fost rulat pe un tambur, învelit cu un alt tablou și exilat în depozit. Cu prilejul reorganizării spațiului muzeal, locul galeriei de artă a fost luat de exponate care ilustrau construirea societății socialiste multilateral dezvoltate. În anul 2017 s-a decis ca lucrarea să fie din nou expusă iar un an mai târziu, restauratori de la muzeul Bruckenthal și din Ungaria au început să lucreze la restaurarea ei.

La inaugurarea expoziției de artă europeană au fost prezenți oficiali din mai multe țări iar Manuela Laura Ardelean și Matei Ovidiu Iancu, prim-balerini ai operei timișorene, au susținut un spectacol de balet inspirat de muzica lui Franz Liszt, interpretată de Sorin Dogariu, solistul filarmonicii arădene, la pianul pe care compozitorul maghiar a concertat în 1846, cu prilejul unui turneu european, și care a fost la rândul lui recondiționat în acest an de restauratorul lemn arădean Radu Tunaru și acordat de Gavril Lazoc.

Foto: Complexul Muzeal Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.