Aquatim a anunţat că pentru remedierea unor avarii, pe străzile Uzinei, Gării, Nufăr, Madrid, din Timişoara, precum și în Giarmata, Săcălaz, Urseni și Fibiș, se întrerupe furnizarea apei.
Lucrările de remediere „a unor avarii” îi lasă pe consumatorii din zonele menţionate fără apă până la ora 15.00. De asemnea, până la aceeaşi oră, locuitorii din Izvin vor avea presiune scăzută, datorată unor lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Tot însă pentru cei din Izvin cei de la Aquatim spun că vor întrerupe furnizarea apei zilnic de azi până vineri, 1 iulie, zilnic între orele 9-15, pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție.
De presiune scăzută, dar până la ora 14.00, vor avea parte şi locuitorii din Ohaba-Forgaci şi Sacoșu Turcesc.
Nici mâine, timişorenii nu sunt ocoliţi de probleme cu apa curentă. Mai exact, e vorba despre cei de pe: Strada Aștrilor, Aleea Azurului, Strada Sirius, Aleea Icar, Strada Orion, Strada Oglinzilor, Strada Martir Vasile Balmus şi Aleea Martir Eugen Nagy, care nu vor avea apă între orele 8 şi 20! Motivul: lucrări de conectare conducte la intersecțiile străzii Orion cu străzile Icar și Martir Vasile Balmuș.