Director executiv de la Protecţia Copilului, anchetat de ANI. Ce au descoperit...

Director executiv de la Protecţia Copilului, anchetat de ANI. Ce au descoperit inspectorii de integritate

0
DISTRIBUIȚI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a opt persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Printre acestea se numără şi Elena Amzoi, director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș – Severin.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Amzoi Elena, director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș – Severin, a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în perioada în care a fost detașată din cadrul aparatului de specialitate al C.J.


Caraș-Severin pe funcția de director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș – Severin (02 octombrie – 28 noiembrie 2017 și 09 ianuarie – 04 iulie 2018) a participat la realizarea controlului tematic al activității de management general și sectorial la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș – Severin, și ulterior în calitate de director executiv al Direcției a semnat la data de 05 martie 2018 raportul privind concluziile și propunerile colectivului mixt pentru analizarea structurii organizatorice a Direcției, în vederea reorganizării, colectiv din care aceasta a făcut parte. Astfel, persoana evaluată ar fi putut anticipa un interes patrimonial, veniturile din salarii încasate ca director executiv la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș – Severin fiind mai mari decât cele încasate din funcția exercitată anterior la Consiliul Județean Caraș – Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.