
În cea de-a 216-a zi de la declanșarea invaziei, forțele ucrainene și cele rusești sunt implicate în lupte grele în diferite părți ale Ucrainei, în timp ce referendumurile organizate de Rusia în patru regiuni pe care Moscova speră să le anexeze se apropie de final. Președintele rus Vladimir Putin se pregătește să anexeze aproximativ 15% din teritoriul ucrainean după referendumurile privind aderarea la Rusia în zonele controlate de forțele ruse sau de separatiștii susținuți de Moscova, a transmis hotnews.ro.
Între timp, aliatul lui Vladimir Putin, fostul președinte rus Dmitri Medvedev, a declarat marți că Moscova are dreptul de a se apăra cu arme nucleare dacă este împinsă dincolo de limitele sale și că acest lucru „cu siguranță nu este o cacealma”, relatează Reuters.
Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a avertizat, de asemenea, că Moscova are dreptul de a răspunde „fără prea multe consultări”, în contextul în care tensiunile cu Occidentul cresc din cauza referendumurilor organizate în mari porțiuni din teritoriul ucrainean ocupat de Rusia.
„Dacă amenințarea la adresa Rusiei depășește limita de pericol stabilită, va trebui să răspundem.
Fără a cere permisiunea nimănui, fără consultări lungi. Și cu siguranță nu este o cacealma”, a spus Medvedev.
Medvedv a mai spus că nu crede că Occidentul ar veni în ajutorul Ucrainei sau ar riposta dacă Rusia ar folosi arme nucleare.
„Imaginați-vă că Rusia este forțată să folosească cea mai formidabilă armă împotriva regimului ucrainean, care a comis un act de agresiune pe scară largă, care este periculos pentru însăși existența statului nostru. Cred că nici în această situație NATO nu va interveni direct în conflict. La urma urmei, securitatea Washingtonului, Londrei și Bruxelles-ului este mult mai importantă pentru Alianța Nord-Atlantică decât soarta Ucrainei, de care nimeni nu are nevoie, chiar dacă este aprovizionată din belșug cu diverse arme”, a mai spus aliatul lui Putin.