p>

O serie de artiști timișoreni din mai multe genuri muzicale au participat la sfârșitul săptămânii trecute la prima ediție a festivalului Let there be music, un eveniment desfășurat în Piața Operei, care și-a propus să promoveze muzicieni din zona noastră care nu au ocazia să susțină recitaluri pe scenele „mari“. Spre deosebire de festivalurile „majore“ care au parte de o serie de sponsori și aduc pe scenă „vedete“ dragi publicului larg, Let there be music a venit cu o rețetă „altfel“ și chiar dacă au existat și mici sincope inerente oricărui debut, festivalul a reușit să atragă atenția acelui public care nu se hrănește exclusiv cu vedetele mainstream promovate prin țărișoara noastră.
„Am organizat acest eveniment pentru că vrem să promovăm tinerele talente. Credem că este foarte greu în zilele noastre să accesezi o scenă mare… pentru un artist tânăr. Festivalurile au nume consacrate pe scenele mari și vrem să le oferim tinerelor talente oportunitatea de a evolua aici. Toate trupele au venit pe gratis, am făcut acest festival cu buget minim, nu a fost finanțat de nimeni. Practic am realizat acest festival cu ajutoare din partea unor prieteni din comunitarea medicală din Timișoara, care ni s-au alăturat nu pentru a-și face reclamă ci pentru a susține tinerele talente. Ne gândim să facem un brand de promovare a tinerelor talente. . Dacă una sau două trupe care a cântat la noi, va ajunge mare și noi am fost primii care i-am urcat pe o scenă mare…vom fi mai mult decât mulțumiți. Pe lângă trupele din Timișoara am avut și o formație din Reșița și una din Sibiu. , aceștia din urmă fiind niște tineri talentați Nu am avut așteptări mari și suntem încântați că în cele trei zile de festival în public au fost mulți tineri. Ei sunt viitorul. Sperăm ca pe viitor să fim mai buni în organizare și evenimentul să fie cât mai fain“, ne-a declarat Cristina Igrișan, organizatoarea festivalului.
Evenimentul a fost organizat de Asociația No Sheep și Ravi, în cadrul proiectului Nemesis Sound Community, iar în cele trei zile de festival pe scena din Piața Operei au evoluat Călin Lupu, Gheorghe Iovu, Ravi & Friends, Evergreen, Sanctuar, Sonar (Reșița), Vârful Omu (Sibiu), Pneumatix, Madmatik, ALN și VsLIN.
Foto: D&D Foto