Multiculturalitate pe Bega: artistul turc Alaz Koc face parte din trupa timișoreană...

Multiculturalitate pe Bega: artistul turc Alaz Koc face parte din trupa timișoreană Ravi & Friends

0
DISTRIBUIȚI

Cele mai recente recitaluri susținute de trupa timișoreană Ravi & Friends au adus în fața spectatorilor un artist turc pe numele său Alaz Koc, care deși nu înțelege versurile pieselor, evoluează la chitară bass în această formație. În vârstă de 29 de ani, Alaz („foc”, în limba turcă) se află de trei ani în țara noastră și a intrat în componența trupei timișorene prin intermediul unui artist din Sibiu.

„Am început să cânt la vârsta de 14 ani la chitară electrică și mi-am descoperit pasiunea pentru rock, ascultând Bon Jovi, Guns n Roses și alte trupe de acest fel. Am făcut parte din trupa Tecrit alături de care am susținut multe recitaluri în cluburi și pub-uri, dar am și câștigat o serie de concursuri de tinere talente din Turcia, unul dintre ele fiind Vodafone Freezone Music Competition.


Am participat la câteva competiții adresate trupelor cu piese proprii dar și celor care cântau cover-uri și vocalul trupei a avut și el o serie de distincții, inclusiv o bursă la o facultate muzicală. Am ajuns să cânt cu Ravi prin intermediul unui prieten din Sibiu, care mi l-a recomandat. Chiar dacă nu știu românește, simt cântecele, căci în opinia mea muzica are o singură limbă. Fac muzică în primul rând pentru mine, dar bineînțeles sunt bucuros atunci când cineva apreciează ceea ce fac. Nu e doar un hobby, avem vise cu Răzvan și Mircea să cântăm pe scene mai mari. Nu mă limitez la un gen anume, m-am inițiat cu chitară și acum cânt la bass. Vrem să avem cântece bune și în cele două concerte în care am cântat până acum în Timișoara pe scenă, am observat că publicul de aici este foarte cald…în general lumea are un good vibe aici și acest fapt mă bucură“, a spus Alaz Koc.

Primul concert susținut de Alaz Koc alături de Mircea Goanță și Ravi a avut loc în luna decembrie a anului trecut, iar în prima seară a acestui an muzicienii au revenit cu un concert acustic la Manufactura.

Pe numele său adevărat Răzvan Stoichiță, Ravi a devenit cunoscut amatorilor de folk din țara noastră datorită activității sale în trupa Hazard și după câțiva ani de pauză muzicală a revenit sub lumina reflectoarelor și pregătește un album nou alături de producătorul muzical Florin Barbu. În luna octombrie a acestui an artistul s-a implicat în prima ediție a festivalului Let there be Music desfășurat în Piața Operei care își propune să promoveze muzicieni care nu au ocazia să susțină recitaluri pe scenele „mari“.

Următorul concert susținut de Ravi & Friends va avea loc vineri 13 ianuarie de la ora 21 la clubul Flex din Arad, unde în deschidere vor cânta Under The Sun, iar intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.