Timișoara a intrat cu show de lumini și artificii în anul Capitalei...

Timișoara a intrat cu show de lumini și artificii în anul Capitalei Europene a Culturii FOTO și VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Concert Cargo

Timișorenii au avut de ales între trei locuri din zona centrală pentru a se bucura de trecerea în 2023, anul în care orașul este Capitală Europeană a Culturii.

Astfel, în Piața Victoriei, după o încălzire asigurată de DJ Zoleevee, pe scenă au urcat Bella Santiago Band, Zoli Toth și Orchestra Lira, iar după focul de artificii voia bună a continuat cu trupa Cargo.

În Piața Libertății atmosfera a fost întreținută după ora 20:30 de DJ K-lu, iar după miezul nopții petrecerea a continuat cu DJ Sava și Adriana Onci.

Chiar dacă Primăria Timișoara va da oficial startul activităților prilejuite de titlul de Capitală Europeană a Culturii în februarie, Consiliul Județean Timiș și Muzeul Național al Banatului au ținut să marcheze intrarea în 2023 cu un show memorabil la Bastionul „Maria Theresia”.

Spectacolul multimedia pus la cale de olandezii de la Directed Shows a început cu doar câteva minute înainte de miezul nopții și a culminat cu un foc de artificii sincronizat cu fragmente de muzică electronică, gen care a asigurat fondul sonor la bastion pe tot parcursul serii.


Doritorii au avut ocazia să petreacă pe muzica oferită de DJ Dark, Prophecy, Danny Avila și Alex Super Beats.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.