Deținătorii de arme din județul Timiș au fost verificați ieri într-o amplă acțiune a polițiștilor Secției 4 Peciun Nou alături de cei de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș. 23 de persoane din comunele Peciu Nou, Sinmihaiu Roman, Parța și Giulvăz au fost în vizorul controlului. Au fost constatate nereguli care au dus la două amenzi de peste 5.500 lei, precum și confiscarea ”arsenalului” găsit într-unul dintre cele două cazuri.
”Actiunea a avut drept scop verificarea condițiilor de asigurare a securității armelor și munițiilor, verificarea valabilității documentelor în care sunt înscrise armele, identificarea deținătorilor de arme care prezintă pericol pentru ordinea publica, viața și integritatea corporală a persoanelor, precum și instruirea acestora cu privire la principalele obligații prevăzute de legislatia în domeniu”, se arată în comunicatul IPJ Timiș.
Au fost verificați 23 de deținători de arme, fiind identificate 37 de arme letale/neletale la domiciliile acestora.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.501 lei, conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.
În primul caz, titularul permisului de armă nu a declarat polițiștilor faptul că au intervenit schimbări care necesită modificarea conținutului documentelor și a primit o amendă de 500 de lei. Iar în a doua situație, deținătorul de arme nu a respectat condițiile de asigurare a securității armelor și munițiilor, fiind sancționat contravențional cu 5.001 lei. Totodata, a fost aplicată masura complementară a ridicării armelor letale și a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor.
De asemenea, polițiștii au efectuat verificări la o partidă de vânătoare colectivă organizata pe fondul de vânătoare din localitatea Rudna, județul Timiș, nefiind constatate nereguli. Polițiștii timișeni anunță că vor continua activitățile de verificare a deținătorilor de arme letale sau neletale, în vederea prevenirii evenimentelor negative.